Colegiul Medicilor, decizie în privința doctoriței Flavia Groșan: Își poate continua activitatea

Flavia Groșan, medicul pneumolog-bronholog originar din Botoșani care profesează în Bihor, și care a spus că are până acum aproape o mie de pacienți Covid vindecați fără o zi de spitalizare, doar cu medicație, alta decât schema de tratament folosită la nivel național, a scăpat fără nici o penalizare din partea Colegiului Medicilor.

Colegiul Medicilor Bihor a luat decizia să nu o sancționeze și să îi permită acesteia să își continue activitatea, după ce, inițial, o invitaseră să explice declarațiile făcute în mass media.

În momentul în care reprezentanții Colegiului Medicilor au fost întrebați dacă Flavia Groșan își poate continua activitatea, aceștia au spus că nu există acuzații pe numele botoșănencei.

„Da, își poate continua activitatea, deoarece nu există nicio plângere la Colegiul Medicilor și nu există acuzații de malpraxis. Nu avem niciun fel de plângere împotriva doamnei doctor. Suntem un mare organism profesional și deocamdată nu s-a pus problema sancționării, mai ales că doamna doctor a fost de o eleganță deosebită. Doamna avocat a înțeles că nu e vorba de o anchetă și, concluzia finală a fost că doamna doctor va continua să își vadă pacienții la cabinetul dânsei fără a mai ieși în spațiul public cu aprecieri la adresa colegilor ce lucrează în sistemul privat sau de stat“, a declarat Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medicilor Bihor.

Covidul este o pneumonie, una atipică, dar pneumonie, și trebuie tratată ca atare, spunea doctorul Flavia Groșan, care a criticat schema de tratament folosită la nivel național și a stârnit o adevărată dezbatere în societatea românească.

 

Spune-ne opinia ta