Codul rutier se modifică: Faza scurtă, obligatorie pe toate drumurile publice, a stabilit Parlamentul

Peste nu multă vreme, șoferii vor fi nevoiți să respecte o obligație existentă deja, dar în mai multe situații, conform unei propuneri legislative care a primit luni votul favorabil al Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Concret, aceștia vor trebui să folosească faza scurtă pe toate drumurile publice, respectiv și pe cele naționale sau județene, nu doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene, așa cum stabilește Codul rutier acum.

Mai exact, proiectul legislativ, ce se-ndreaptă acum către promulgare, îi va obliga pe șoferi să folosească luminile de întâlnire sau faza scurtă, așa cum mai sunt acestea cunoscute, și atunci când circulă, în timpul zilei, pe drumurile naționale sau pe cele județene. Propunerea legislativă trebuie promulgată și publicată în Monitorul Oficial ca să se aplice, subliniază AvocatNet.ro.

Concret, conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere vor fi obligați să circule tot timpul cu faza scurtă aprinsă sau cu luminile pentru pentru circulația diurnă (în engleză, DRL - Daytime Running Light) "pe toate categoriile de drumuri publice".

 

Obligația de a folosi faza scurtă pe timpul zilei sau, dacă mașina este dotată cu așa ceva, cu luminile pentru circulația diurnă există în prezent, potrivit Codului rutier în vigoare, doar pentru șoferii care circulă cu mașina pe autostrăzi, drumuri expres sau drumuri europene (notate cu E), nu și pentru cei care merg pe drumurile naționale (notate cu DN) ori drumuri județene (notate cu DJ). Obligația e valabilă și în cazul șoferilor de tractoare agricole sau forestiere.

Pe de altă parte, în prezent, legislația rutieră obligă motocicliștii să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice, fără să se numească clar, ca în cazul șoferilor, categoriile de drum pe care trebuie respectată obligația.

În țara noastră, anumite drumuri pot fi încadrate în două categorii, adică sunt, pe de o parte, drumuri naționale și, pe de alta, drumuri europene. De exemplu, drumul național 1 (DN 1 -- București - Ploiești - Brașov - Cluj-Napoca - Oradea) se suprapune, cel puțin între București și Brașov, cu drumul european 60 (E60 -- Brest, Franța - Irkeshtam, Kîrghîzstan).

Această propunere legislativă este destinată completării legislației naționale din domeniul circulației rutiere, în condițiile în care, în multe țări europene, legislația rutieră stabilește obligația de a folosi luminile de întâlnire în afara localităților, indiferent de tipul drumului, acest lucru având ca scop reducerea numărului de accidente auto.

Potrivit statisticilor Uniunii Europene, România se află pe unul dintre ultimele locuri în topul siguranței rutiere, înregistrând anual aproape 100 de decese rezultate din astfel de accidente, media europeană fiind la jumătate (49 de cazuri).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident cu două mașini pe un drum din județ, două femei preluate de ambulanță! - FOTO

astăzi, 17:05

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, marți după-amiază, pe DN 29, la intersecția cu Roșiori. La locul evenimentului au fost mobilizate o autosp...

Două canotoare din Botoșani vor participa la prima ediție a Regattei din Shanghai!

astăzi, 15:26

Un lot format din 11 canotori vor reprezentan România, în perioada 26 – 27 septembrie 2026, la World Rowing Shanghai Sprints. Prima ediție a Regattei aduce la start 88 dintre cei...

Examenul de definitivat la Botoșani: Cinci candidați s-au retras din motive personale!

astăzi, 14:37

Marți, 14 iulie, a avut loc proba scrisă a examenului de definitivat în învățământ. La Botoșani s-au retras, din motive personale, cinci candidați, iar trei au fost absenți. ...