Codul rutier, modificat. Noile reguli de circulatie se aplica de anul viitor

Codul rutier, modificat. Noile reguli de circulatie se aplica de anul viitor
Codul rutier a fost modificat printr-o lege adoptata marti de Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala. Noile reglementari stabilesc printre altele ca pentru reinnoirea permisului auto va fi obligatorie vizita medicala, dar si ca scuterele pot fi conduse numai de cei care detin un permis corespunzator. Pentru a se putea aplica, noile reguli de circulatie mai trebuie doar promulgate de presedintele Romaniei si publicate in Monitorul Oficial.

Legea pentru modificarea si completarea OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost adoptata de deputati cu 185 de voturi "pentru" si o abtinere, dupa ce primise votul favorabil al senatorilor la mijlocul lunii septembrie.
 
Aceasta lege a fost aprobata de fostul Guvern, condus de Mihai Razvan Ungureanu, in 24 aprilie si aducea modificari importante legislatiei rutiere, insa numai o parte dintre ele au primit marti votul parlamentarilor.
 
Potrivit noilor reglementari, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce inseamna ca pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere.
 
Mopedul defineste, conform actului normativ, un "vehicul, cu doua, trei sau patru roti, a carui viteza maxima prin constructie este mai mare de 25 km/h, dar nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scanteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala continua maxima nu depaseste 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depaseste 350 kg, neincluzand masa bateriilor in cazul vehiculului electric".

Prin modificarile aduse art. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice "Mopedele (...) sunt considerate autovehicule".

Astfel, pentru a le conduce s-a introdus categoria de permis AM, care poate fi obtinut numai de persoane cu varsta minima de 16 ani impliniti.

Permisul pentru categoria AM va fi valabil 10 ani, iar obtinerea lui va fi conditionata, la fel ca in cazul celorlalte categorii, de sustinerea unei probe teoretice de verificare a cunostintelor si a unei probe practice de verificare a aptitudinilor si comportamentului.

Noile reguli precizeaza ca proba practica pentru categoria AM consta numai in verificarea aptitudinilor in poligoane special amenajate, conditiile de obtinere a permisului de conducere urmand sa se stabileasca prin regulament.

Reinnoirea de permis, numai cu vizita medicala

O alta modificare la Codul Rutier, prevazuta in legea adoptata marti de deputati, se refera la reinnoirea permisului de conducere, care se va face doar dupa un control medical prealabil.

Noile reglementari rutiere stabilesc ca prelungirea valabilitatii administrative a permisului de conducere este conditionata de efectuarea verificarii medicale corespunzatoare categoriilor de permis detinute.

Pana acum, la reinnoirea unui permis auto expirat, nu se impunea efectuarea examinarii medicale.

Mai mult decat atat, legea precizeaza clar ca eliberarea permiselor de conducere cu o noua valabilitate administrativa se realizeaza fara sustinerea unui nou examen, insa vor trebui respectate anumite conditii, care vor fi stabilite printr-un ordin al ministrului administratiei si internelor.

Incalcarea regulilor de circulatie pe biciclete, sanctionata de Codul rutier

Legea prin care se modifica Codul rutier contine si cateva reglementari noi in ceea ce priveste circulatia pe biciclete.

Astfel, noile reguli prevad ca, daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva.

In plus, conform noilor prevederi, Codul rutier mai include in categoria contraventiilor care vor fi sanctionate cu amenzi din clasa a III-a de sanctiuni (de la 6 la 8 puncte-amenda) si " nerespectarea normelor privind circulat¬ia bicicletelor".

Echivalari intre categorii si subcategorii ale permiselor auto

Noile reglementari permit si o serie de echivalari intre anumite categorii sau subcategorii ale permiselor de conducere, necesare pentru transpunerea in legislatie nationala a anumitor prevederi din Directiva 2006/126/CE, publicata in 30 decembrie 2006.

“Avand in vedere ca dispozitiile comunitare in materia permiselor de conducere consacra o noua abordare privind impartirea vehiculelor pe categorii, renuntandu-se in acest fel la subcategorii, proiectul instituie si norme referitoare la echivalari intre categorii si subcategorii de permise de conducere, se argumenteaza in nota de fundamentare a proiectului.

Astfel, categoriile si subcategoriile de vehicule pentru care au fost emise permise de conducere anterior datei de 19 ianuarie 2013 se echivaleaza cu categoriile de vehicule pentru care se elibereaza permise de conducere dupa aceasta data in felul urmator:
a) categoria A cu categoria A;
b) categoria B cu categoria B;
c) categoria BE cu categoria BE;
d) categoria C cu categoria C;
e) categoria CE cu categoria CE; 7
f) categoria D cu categoria D;
g) categoria DE cu categoria DE;
h) categoria Tb cu categoria Tb;
i) categoria Tv cu categoria Tv;
j) categoria Tr cu categoria Tr;
k) subcategoria Al cu categoria Al;
l) subcategoria B1 cu categoria B1;
m) subcategoria C1 cu categoria C1;
n) subcategoria C1E cu categoria C1E;
o) subcategoria Dl cu categoria Dl;
p) subcategoria D1E cu categoria D1E.

Actul normativ trimis la promulgare mai precizeaza ca permisele de conducere eliberate anterior datei de 19 ianuarie 2013 isi pastreaza valabilitatea administrativa pana la data expirarii mentionata in acestea.

Noile prevederi ale Codului rutier urmeaza sa intre in vigoare la 19 ianuarie 2013, conform precizarilor din legea adoptata marti de deputati. Totusi, pentru a se putea aplica la data stabilita, actul normativ trebuie promulgat de presedintele Romaniei si publicat apoi in Monitorul Oficial.


avocatnet.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cu lumânări aprinse în mâini, la slujba Înmormântării lui Hristos. Bisericile din Botoșani au fost pline în Vinerea Mare! (Foto, Video)

astăzi, 22:34
205

Cu lumânări în mâini, ”dar cu inima aprinsă de dragoste”, cu chip smerit și cu decența cuvenită, credincioșii au asistat la una dintre cele mai tulburătoare moment...

Incendiu violent pornit de la scânteia unui flex! (Foto, Video)

astăzi, 21:23
378

Un incendiu violent s-a produs, vineri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Plopenii Mici.Proprietarul tăia, cu ajutorul unui flex, o bucată de tablă, iar scânteile au ...

Plouă de Paşte în jumătate de ţară, e cald în cealaltă jumătate. Prognoza meteo de la ANM

astăzi, 19:12
523

"Este posibil ca în ziua de duminică, de Paşte, mai ales în jumătatea estică a țării, să avem o vreme frumoasă, exceptând partea de vest, acolo unde este posibil la nive...