Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de intensificări ale vântului în județul Botoșani, valabilă până marți seară, la ora 22:00.
Potrivit prognozei de specialitate, vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h și izolat 75-85 km/h.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) atenționează șoferii să manifeste o prudență sporită în timpul deplasării și parcării.
„Evitați zonele cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți! Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate!
Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate! Îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea și provoca victime sau pagube materiale! Nu atingeți firele căzute la pământ”, sunt indicațiile IJSU Botoșani.