Ciolos, despre scolile care nu au fost reabilitate: Avem inca fonduri neutilizate. De multe ori a fost vorba de lipsa de implicare a primarilor sau ca au preferat sa se ocupe de drumuri!

Premierul Dacian Ciolos a afirmat luni, la deschiderea noului an scolar, ca rezultatele reabilitarii scolilor prin Programul National de Dezvoltare Locala sunt sub asteptari, uneori fiind vorba de indolenta primarilor sau de faptul ca acestia au pus pe primul loc drumurile, nu infrastructura scolara.

"Am finantat anul acesta prin PNDL si reabilitarea scolilor. Rezultatele, recunosc, sunt mai putin bune decat mi-as fi dorit si ne-am propus la inceputul acestui mandat. (...) 

In alte cazuri a fost vorba de motive mai putin obiective si mai ales de lipsa de implicare a unor edili locali sau de preferinta lor de construire a unor drumuri in detrimentul modernizarii cladirilor care apartin unitatilor de invatamant. 

Acestora, odata cu invitatia de a fi mai proactivi in accesarea acestor fonduri pentru infrastructura scolara - avem inca la Ministerul Dezvoltarii fonduri care nu au fost utilizate in ciuda faptului ca am utilizat resurse consistente, nu au fost solicitate, inca timpul nu este pierdut. 

Am prelungit perioada de depunere a proiectelor pana la 20 septembrie - vreau sa le spun ca nicio investitie in infrastructura, fie drum sau eu stiu alta investitie de transport care este mai vizibila din punct de vedere electoral, nicio astfel de investitie nu poate fi mai importanta decat investitia in viitorul localitatilor lor si in copii", a declarat Ciolos, citat de Hotnews, in discursul sustinut la Liceul ''Carol I'' din Fetesti. 

Potrivit acestuia, odata cu inceputul noului an scolar, Ministerul Fondurilor Europene va lansa un program de 25 de milioane de euro intitulat ''Profesori motivati in scoli defavorizate''. 

"E un program prin care incercam sa gasim masuri prin care sa incurajam profesori buni, tineri, cu idei sa se instaleze si sa ramana in mediul rural tocmai pentru a contribui prin aceasta si la crearea unor conditii cat de cat apropiate intre scolile mai privilegiate - sa spun asa - din marile orase si cele din mediul rural", a explicat prim-ministrul. 

Ciolos a vorbit, totodata, de nevoia de profesionalizare a managementului scolar, tinand cont ca in ultimii zece ani "numirile au fost facute de multe ori pe criterii subiective, uneori in contradictie cu criteriile profesionale". 

"Am considerat ca a venit vremea unor schimbari. De aceea, in aceasta toamna, Ministerul Educatiei organizeaza concursuri pentru ocuparea functiilor de directori la unitati de invatamant, la gradinite si la liceu", a sustinut premierul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...