Cine plăteşte ratele la credit după divorț

Indiferent dacă se înţeleg sau nu în caz de divorţ, soţii rămân obligaţi amândoi în credit dacă unul singur nu este eligibil în faţa băncii să ducă ratele mai departe.  

Când intră într-un cuplu, cu acte sau fără acte, partenerii au deodată o forţă financiară sporită, şi de cele mai multe ori se angajează împreună la diverse credite sau proiecte, pe care poate nu erau în stare să le abordeze individual. Numai că, în viaţa multor cupluri poate interveni şi despărţirea. Şi deodată, proiectele comune, în special creditele, pot pune o presiune mare pe cei doi foşti parteneri. Foarte mulţi cred că, dacă se înţeleg amiabil cu fostul partener să renunţe în favoarea acestuia la orice pretenţie asupra unui bun finanţat prin credit, de exemplu, atunci pot ieşi foarte simplu şi din credit. Lucrurile sunt departe de a fi simple, divorţul sau despărţirea aducând cu sine situaţii din cele mai complicate şi greu de gestionat. Chiar şi din cauza unui simplu credit de nevoi personale.   

Ce spun băncile   

În cazul în care soţii sunt codebitori într-un credit garantat cu ipotecă, banca precizează că se poate ieşi din credit doar dacă soţul care doreşte să rămână cu creditul este solvabil potrivit regulamentului BNR.   

"Din punctul de vedere al Regulamentului BNR, este necesar a se întocmi o analiză financiară bazată exclusiv pe veniturile soţului care doreşte să preia întregul credit, în cazul în care se va elimina celălalt soţ din contractul de credit, ca urmare a desfacerii căsătoriei şi a partajării bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.Obligaţiile contractuale faţă de bancă nu se sting ca urmare a hotărârii de divorţ sau a înţelegerii amiabile la notar cu privire la renunţarea unuia dintre soţi la pretenţiile asupra imobilului, acest act fiind unul care nu îşi produce efecte asupra contractului de credit decât după efectuarea operaţiunii de preluare credit de către unul dintre soţi în condiţiile menţionate mai sus. Până în acel moment, ambii soţi îşi păstrează obligaţiile asumate prin contractul de credit iniţial", spun reprezentanţii BCR.   

De asemenea, ca urmare a partajului, cotele de proprietate a garanţilor soţi suportă modificări.   

După divorţ, există trei variante posibile: a) foştii soţi rămân ambii în credit, întrucât cel care voia să preia singur creditul nu e eligibil în faţa băncii; b) creditul e preluat de unul dintre soţi dacă acesta are venituri suficiente; c) soţul rămas nu poate suporta singur rata, dar poate aduce un codebitor în locul fostului soţ, spune Traian Stancu, director comercial al brokerului de credite Kiwi Finance. Potrivit lui, în cele mai multe cazuri când soţii nu au puterea financiară de a duce singuri creditul se ajunge la vânzarea imobilului pentru stingerea datoriei la bancă.  

Ce spun avocaţii    Dacă nu există acord amiabil, avocaţii spun ce poate decide instanţa, hotărâri care nu se răsfrâng automat asupra creditului.   

"Dacă au fost titulari/codebitori în credit, soţii pot stabili de comun acord care dintre ei va rămâne în continuare titularul contractului de credit. În lipsa acordului soţilor, instanţa de judecată va dispune raportat la cotele de contribuţie ale fiecăruia la dobândirea bunurilor comune. Noul titular va avea obligaţia de a achita o sultă (compensaţie bănească) celuilalt soţ. În plus, conform art. 388 noul Cod civil, soţul vinovat de divorţ poate fi obligat la plata unei compensaţii băneşti pentru prejudiciul produs celuilalt soţ ca urmare a desfacerii căsătoriei", spune avocatul Cristian Bogaru, managing partner la Hammond Bogaru & Associates.   

În urma partajului realizat în baza art. 357 noul Cod civil, soţul care a primit bunul va fi responsabil şi pentru achitarea ratelor aferente creditului ipotecar, spune Bogaru. Doar că acesta trebuie să demonstreze şi în faţa băncii că poate susţine ratele.   

În caz de neplată a ratelor, banca se poate îndrepta asupra oricărui codebitor, indiferent dacă s-a desfăcut căsătoria sau nu. Efectele desfacerii căsătoriei nu se răsfrâng automat asupra contractelor de credit; persoanele în cauză trebuie să facă demersuri speciale pentru modificarea contractelor în cauză.   

"Creditul este datorie comună, iar soţii răspund cu bunurile comune. În momentul efecturării partajului (prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial) se poate atribui unuia din soţi pasivul reprezentat de credit sau foştii soţi pot fi ţinuţi în continuare răspunzători solidar. Pentru ca în cazul partajului creditul să fie preluat doar de unul din soţi, este necesar acordul băncii. Până la finalizarea partajului, comunitatea subzistă atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor. Totodată, în lipsa unui acord al creditorului, ipoteca se păstrează până la stingerea obligaţiilor garantate (rambursarea creditului), inclusiv în cazul în care se schimbă persoana care este proprietarul bunului ipotecat", spune avocatul Dan Curiciuc, de la Zamfirescu Racoţi & Partners.   

În cazul unui credit negarantat, după desfacerea căsătoriei, instanţa sau părţile prin acordul lor vor stabili cota-parte a fiecăruia pentru rambursarea creditului. Soţii pot decide de comun acord ca datoria unuia să fie preluată de celălalt.  

Capital.ro  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reacția dură a lui Crin Antonescu: ”O situație de coșmar” / ”Cei cinci din fruntea PNL să demisioneze!”

astăzi, 13:10

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a comentat rezultatul slab obținut de candidatul liberal Nicolae Ciucă în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. ”Este o situație de c...

PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată!

astăzi, 13:00

,,Le mulțumim tuturor botoșănenilor care au participat la vot și celor care ne-au acordat încrederea lor la aceste alegeri. Îi asigurăm pe botoșăneni că am înțeles mesaju...

Tânăr din Botoșani campion național la snooker! (Foto)

astăzi, 12:30

Iustin Scripei este campion național la snooker, la categoria junior, după ce l-a învins în finală pe Tudor Bran din Cluj. Tânărul Iustin Scripei este din județul Botoșani. ...