Cinci studenti ai Academiei Tehnice Militare din Bucuresti au fost raniti dupa ce un dispozitiv pirotehnic s-a declansat accidental, in timpul cursurilor. Accidentul a avut loc miercuri, in timp ce studentii participau la un colocviu, la specialitatea Sisteme de armament. Ministerul Apararii a anuntat, insa, abia vineri incidentul.
Cel mai grav a fost ranit studentul Bogdan Stoica, in prezent in stare stabila. Acesta este internat la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila", in Sectia de Chirurgie Plastica si microchirurgie reconstructiva, arata ziare.com.
Ranile sunt localizate mai ales la mana dreapta, a declarat la Antena 3 Florin Jipa, purtatorul de cuvant al MApN.
Potrivit acestuia, incidentul a avut loc in interior si ramane sa se stabileasca daca s-a procedat corect folosindu-se la cursuri un dispozitiv pirotehnic real.
Ceilalti patru raniti sunt tratati in regim ambulatoriu, se arata intr-un comunicat al MApN.
MApN mai mentioneaza ca incidentul este cercetat de o comisie de specialisti numita de comandantul academiei.