Cinci dintre tinerii implicati in scandalul cu sabii s-au ales cu dosare penale!

Cinci dintre tinerii implicati, in noaptea de duminica spre luni, in scandalul de pe strada M. Kogalniceanu, din municipiul Botosani, s-au ales cu dosare penale, fiind cercetati sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Reamintim ca la data de 18.03.2012, în jurul orei 22.00, grupul de tineri format din L. Marian Florin, de 22 ani, L. Nicolae, de 29 ani, C. Ionuț Constantin, de 21 ani, și C. Constantin, de 24 ani, toți din comuna Coșula, s-au deplasat cu un autoturism în municipiul Botoșani, pe strada M. Kogălniceanu,în apropierea sediului Poliției Locale.

Ajunși în această zonă, i-au văzut pe U. Constantin Ovidiu, de 20 ani, L. Andrei, de 16 ani, și U. Gabriel Ovidiu, de 22 ani, toți din comuna Mihai Eminescu, si, pe fondul unui conflict mai vechi, au început să-și adreseze reciproc injurii și cuvinte jignitoare, după care unii dintre ei s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele.

Una dintre persoanele agresate a relatat că în timpul altercaţiei a fost ameninţată cu o sabie, iar la sosirea echipajului Poliţiei Locale agresorul a aruncat sabia într-o maşină. În urma verificării, s-a constatat că în autoturism se afla o sabie.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției municipiului Botoșani, continuandu-se cercetările față de U. Gabriel Ovidiu , U. Constantin Ovidiu, L. Marian Florin, C. Constantin și L. Andrei, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a fi propusă soluție procedurală", a declarat insp. Daniela Gheorghiescu, purtator de cuvant in cadrul IPJ Botosani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...