Certificatul de Conformitate al vehiculului în original, obligatoriu la achiziţionarea unei masini noi!
Stiri Botosani Wednesday, 19 September 2012 ActualitateToate persoanele care vor cumpăra autoturisme trebuie să solicite comerciantului certificatul menţionat mai sus, dealer-ul având obligaţia să-l elibereze pe loc.
Certificatul de Conformitate are rolul de a atesta că vehiculul este conform cu prevederile legislative în vigoare.
Absenţa Certificatului de Conformitate, conduce în cele din urmă la imposibilitatea înmatriculării autoturismului.
Comercianţii trebuie să elibereze Certificatele de Conformitate (pe care le obţin de la producători) pentru toate vehiculele care deţin omologare CE de tip. În caz contrar, se fac responsabili de eventualele probleme cauzate cumpărătorilor, ce decurg din această situaţie.
Prezentarea la Registrul Auto Român a Certificatului de Conformitate CE în original este necesară pentru toate vehiculele noi (autovehicule, remorci, autovehicule cu 2 sau 3 roţi, cvadricicluri, tractoare agricole sau forestiere), cu excepţia, pentru o perioadă limitată, a unor autovehicule de transport marfă sau persoane şi remorci cu caracteristici speciale, sau a unor vehicule care nu au fost omologate comunitar (cum ar fi unele vehicule care provin din afara Uniunii Europene sau care au fost omologate naţional). Pentru informaţii în acest sens, nu ezitaţi să vă adresaţi societăţii de la care achiziţionaţi vehiculul.
Registrul Auto Român precizează că Certificatul de Conformitate este necesar şi în cazul vehiculelor noi care deţin omologare comunitară de tip şi care sunt achiziţionate individual din alte state. Documentul va fi, de asemenea, solicitat de la comerciant.
Pentru a fi siguri că măsura obţinerii Certificatelor de Conformitate va fi pusă în aplicare în termenul legal, fără a crea neplăceri cumpărătorilor de vehicule noi, Registrul Auto Român desfăşoară deja acţiuni de informare a producătorilor de vehicule, a reprezentanţilor acestora şi a comercianţilor de vehicule privind obligaţiile ce le revin.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Mesajul ministrului Mihai Dimian de Ziua Educației: „Cât mai mulți copii care să deschidă o carte din curiozitate”
Pe 5 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Educației. Cu această ocazie, Mihai Dimian, ministrul Educației, a transmis un mesaj pentru toți colegii săi din sistemul de învățăm&a...
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe!
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a trimis garda de Mediu să verifice legalitatea desfășurării în București a unei competiții de „drift”, consider&acir...
Fetița cu gropițe din Botoșani a câștigat premiul noului sezon al emisiunii „Vedeta familiei”! (Video)
„Vedeta Familiei” este o emisiune-concurs muzical dedicată copiilor talentați, care aduce pe scenă nu doar voce, ci și emoție, pasiune și sprijinul celor dragi. În fiecare ediÈ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.65 secunde