Cercetătorii dixit: Neuronii fetelor, mai afectaţi la beţie decât ai băieţilor
Stiri Botosani Sunday, 17 July 2011 ActualitateCercetători ai Universităţii California din San Diego şi Stanford au studiat creierul a 95 de tinere, dintre care 40 au participat la beţii - cel puţin patru pahare de băutură unul după altul pentru fete, cinci pentru băieţi.
Activitatea din mai multe zone ale creierului, în special capacităţile de atenţie şi de memorie, s-a redus la acestea în urma consumului de alcool, comparativ cu adolescentele care nu consumă deloc alcool, a explicat Susan Tapert, profesoară de psihiatrie la Stanford şi coautoare a studiului. `Aceasta sugerează că adolescentele ar putea fi în mod special vulnerabile la efectele negative ale unui consum excesiv de alcool`, potrivit cercetătoarei. Dar de ce sunt creierele femeilor mai sensibile la alcool decât cele ale bărbaţilor?
În primul rând pentru că dezvoltarea cerebrală este de regulă cu unul sau doi ani mai avansată decât la băieţi, a explicat Susan Tapert. La aceeaşi vârstă, pagubele sunt mai grave. Printre ceilalţi factori, studiul enumeră diferenţele hormonale dintre sexe, un metabolism mai lent la fete, dar şi un indice grăsime corporală şi o greutate în medie inferioare.
Participantele la studiu s-au îmbătat toate în mai multe seri, după care au urmat perioade lungi de sobrietate. Însă, în pofida beţiilor rare, efectele asupra creierului au putut fi în mod clar identificate, a avertizat Edith Sullivan, profesoară de psihiatrie şi ştiinţe ale comportamentului în cadrul Şcolii de Medicină de la Stanford. `Acest studiu arată că la tineri - studenţi sau liceeni - riscurile pentru funcţiile cognitive şi ale creierului persistă multă vreme după ce aceştia îşi revin din mahmureală`, a conchis ea.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!
Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...
Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate
Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...
Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online
Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.90 secunde