Cercetat de poliţişti după ce a încasat ilegal subvenţii pentru animale, de la APIA!
Stiri Botosani Sunday, 20 July 2014 ActualitateTotodată, la domiciliul bărbatului au fost identificate, ascunse în podul locuinţei, 407 crotalii pentru ovine şi 8 crotalii pentru bovine, toate elementele fiind noi şi nefolosite.
Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, cu sprijinul D.S.V.S.A. Botoşani.
Astfel, din primele verificări efectuate, a rezultat că, prin încălcarea Normelor ANSVSA, toate cele 415 crotalii au fost înregistrate în perioada 2009 – 2014 în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor.
Atât în baza acestor înregistrări cât şi a unor declaraţii neconforme cu realitatea au fost solicitate şi obţinute de la APIA – Centrul Judeţean Botoşani subvenţii pentru creşterea animalelor, prejudiciul cauzat în acest fel bugetului statului urmând a fi stabilit ulterior.
În cauză, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, înşelăciune, fals şi uz de fals.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!
La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...
Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!
Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...
AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.99 secunde