Centrul de Excelență în educație, deschis la Dorohoi

Cu ocazia “Zilei Internationale a Profesorilor", senatorul Doina Federovici, alaturi de prefectul Costica Macaleti si de inspectorul scolar general, Mihaela Hunca, a fost prezent la deschiderea oficiala a Centrului de Excelenta, subsectia Dorohoi.



Deschiderea a avut loc in Sala Teatrului din Dorohoi iar alaturi de oficialitati au participat si profesorii Otilia Puiu - director Colegiului Național Grigore Ghica şi Gretti Cucoreanu - director adjunct al Colegiului National Grigore Ghica.

Elevii din şcolile dorohoiene au fost prezenţi în număr foarte mare. Ei au dat testări inţiale pentru a fi selectaţi să facă performanţă.

Sunt mandra sa ma aflu in aceeasi sala cu viitoarele genii ale Dorohoiului, si, de ce nu, ale Romaniei. Am sustinut si voi sustine in continuare excelenta si performanta din orice domeniu de activitate. Salut initiativa inspectorului scolar general Mihaela Hunca de a deschide aici acest Centru de Excelenta adresat copiilor, acestia beneficiind de cei mai buni indrumatori in stiintele in care au ales sa performeze. Chiar in aceasta saptamana am mentionat in cadrul alocutiunii mele din plenul Senatului Romaniei performanta tanarului dorohoian care a obtinut, in judetul Botosani, singura nota de 10 la bacalaureat. Avem nevoie de acest centru de excelenta, avem nevoie sa oferim conditiile necesare pentru a performa. Avand in vedere faptul ca astazi se sarbatoreste Ziua Internationala a Profesorilor, tin sa felicit pe aceasta cale toti profesorii judetului Botosani, sa le urez multa putere de munca si sa performeze in educatia copiilor pe care ii indruma. Prin educaţie, profesorii sunt cei care le oferă tuturor copiilor şansa la o viaţă mai bună. Le datorăm acestor profesori mult mai mult decât recunoştinţa noastră, le datorăm ajutorul nostru, suportul de care au atâta nevoie pentru binele copiilor a declarat senatorul Doina Federovici.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

astăzi, 19:30

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...