Centru agroalimentar multifuncțional în județul Botoșani. Vești bune pentru fermierii din zona Moldovei!

Inițiativa va facilita relațiile dintre fermieri și consumatori și va oferi acces facil locuitorilor din oraș la produse agroalimentare locale.

Ionică Nechifor, președintele Asociației de Ovine și Caprine Moldoovis, a dezvăluit că proiectul său de suflet, un centru agroalimentar care va fi construit în județul Botoșani, este pe masa autorităților locale. Este vorba despre o unitate agricolă întinsă pe 10 hectare care va fi dotată cu multe facilități pentru clienții care vor avea posiblitatea să cumpere produse proaspete, direct de la fermieri.

Ing. Ionică Nechifor, președintele Moldoovis, a făcut o serie de dezvăluiri miercuri – 5 martie, la emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, despre centrul agroalimentar care va fi construit în județul Botoșani. Inițiativa va facilita relațiile dintre fermieri și consumatori și va oferi acces facil locuitorilor din oraș la produse agroalimentare locale. Amplasamentul va fi dotat, printre altele, cu spații de depozitare, puncte de colectare a laptelui, dar și puncte de sacrificare de unde se va putea achiziționa carne proaspătă, după gustul fiecăruia.

 

”Am mari speranțe pentru că acest centru, pe care noi îl numim agroalimentar, se va întinde pe o suprafață de 10 hectare, unde va avea absolut de toate. Fiecare oraș mare trebuie să aibă în apropiere un astfel de centru pentru a putea deservi în primul rând orașul și, de ce nu, de a distribui și în alte zone, cum ar fi cele de export”, a precizat fermierul, potrivit Agrointel.

Centrul agroalimentar de la Botoșani aduce o perspectivă extrem de optimistă pentru fermierii din nord-estul Moldovei, dar și pentru consumatori. Dacă totul merge bine, clienții vor putea să își aleagă animale în viu, vor avea acces la o unitate de sacrificare și își vor putea cumpăra produsele pe loc. Acestea nu sunt, însă, singurele avantaje.

”Eu vreau să vă spun că la Botoșani, dacă-mi este permis, avem deja un proiect foarte ambițios, care ar trebui să fie în fiecare județ, dacă nu, cel puțin în fiecare regiune. Acesta presupune un centru de depozitare cu produse agroalimentare, să avem acolo inclusiv puncte de sacrificare, să avem puncte colectare al laptelui. Fermierii, să știți că se notează și vin și aduc la acel centru. În plus, să avem și spațiu pentru animale vii la valorificare și vă dați seama cât de frumos ar fi ca un consumator să vină în weekend, își ia un animal, are punctul de sacrificare aproape, autorizat, sacrifică și-și ia acasă un produs sau își ia carne proaspătă”, a explicat invitatul emisiunii.

Potrivit președintelui asociației crescătorilor de ovine, proiectul este în faza de discuții cu autoritățile. Inițiativa este primită cu căldură de președintele Consiliului Județean, care abia așteaptă să o vadă realizată.

”Acest proiect este în discuții. L-am pus pe masa Consiliului Județean pentru că aici nu trebuie să ne angrenăm doar noi, fermierii sau asociațiile. Avem nevoie de sprijinul Consiliului Județean. Președintele Consiliului Județean (Valeriu Iftime – n.r.), în momentul în care a văzut proiectul, a spus: eu nici noaptea nu mai dorm până nu văd proiectul ăsta pus la punct”, a declarat Ionică Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Smartwatch pentru triatlon: cum îți transformi pregătirea cu datele de pe încheietură

Tuesday, 30 June 2026

Dacă te pregătești pentru primul tău triatlon sau vrei să îți îmbunătățești timpii la următoarea cursă, probabil ai descoperit deja că nu este suficient să te antrenezi mult ...

O locuință și o bucătărie de vară, cuprinse de flăcări. Pompierii intervin! (Foto, Video)

Tuesday, 30 June 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Agafton, comuna Curtești.&nb...

Rezultate remarcabile pentru elevii de la Clubul Copiilor din Dorohoi la un festival din Maramureș! (Foto)

Tuesday, 30 June 2026

În perioada 24-27 iunie 2026 a avut loc la Baia Mare, județul Maramureș, a XLII-a edițe a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Ursulețul de aur”, desfășural la Teat...