Centralele termice de apartament, interzise dacă au coşuri de fum individuale

Centralele termice de apartament, interzise dacă au coşuri de fum individuale

Proiectele de instalaţii de gaze pentru centrale termice cu coşuri individuale, în apartamente, nu vor mai fi avizate de verificatorii de proiecte pentru a fi montate, scrie Asociaţia Energia Inteligentă.

Asociaţia Energia Inteligentă precizează că este necesar, în cazul blocurilor, la care se doreşte instalarea de cazane murale în fiecare apartament, să devină obligatorie utilizarea cazanelor cu tiraj forţat în configuraţia C4 care să fie racordate fie la sisteme de coşuri concentrice tip LAS care deservesc mai multe aparate de încălzire, fie la sisteme de conducte separate, scrie Adevărul.ro.  

Este important de precizat ca astfel de construţii – cosurile – sunt supuse autorizării şi proiectării construcţilor şi costurile realizării lor putând ajunge de la câteva mii de euro la zeci de mii de euro (un bloc cu 10 etaje şi mai multe scări), mai precizează sursa citată.

În conformitate cu Ordinul nr. 862 din 27 noiembrie 2001 pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 23 ianuarie 2002, se prevede la art. 1. ”În cazul instalării microcentralelor termice cu putere instalată de până la 25 kW în locuinţe tip apartament din blocurile de locuinţe cu mai multe niveluri, proiectantul şi beneficiarul sunt obligaţi să asigure evacuarea gazelor arse printr-un coş colector vertical, a cărui înălţime să depăşească aticul blocului.”

Un alt act normativ Ordonanţa nr. 73 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 31 august 2002, stabileste la art 32, alin 2: „În situaţia în care debranşarea se face cu intenţia înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un sistem de încălzire individual pe bază de gaze naturale sau gaze lichefiate, suplimentar se vor îndeplini următoarele condiţii: a) evacuarea gazelor arse se va face printr-un coş care va depăşi nivelul aticului imobilului.”

În aceste condiții, noii proprietari se vor lovi de imposibilitatea legală de a mai monta centrale individuale cu coşuri individuale în apartamente.

 

Spune-ne opinia ta