Cele mai bune universităţi din România

Asociaţia Universităţilor Europene a finalizat clasificarea universităţilor româneşti şi a realizat o ierarhizare a programelor de studii, potrivit ministerului Educaţiei.

Clasificarea universităţilor a fost făcută de Asociaţia Universităţilor Europene. Documentul a fost trimis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, spre Monitorul Oficial.

"Acţiunile din învăţământul preuniversitar nu pot rămâne fără corespondent în învăţământul superior. E de datoria noastră să spunem celor care au luat bacalaureatul, părinţilor, angajatorilor la ce pot să se aştepte de la universităţile româneşti. În aplicarea articolului 93 din Legea Educaţiei Naţionale care priveşte clasificare universităţilor şi ierarhizare programelor de studii, am primit de la organismul selectat, care este cea mai credibilă voce în ceea ce priveşte procesele de evaluare a universităţilor, şi anume Asociaţia Universităţilor Europene, am primit rezultatele primei clasificări", a declarat Daniel Funeriu.


În categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie au fost clasate următoarele universităţi
:

Universitatea Bucureşti

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Academia de studii Economice din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca

Universitatea de Farmacie şi Medicină Carol Davila din Bucureşti

Universitatea de Farmacie şi Medicină din Iaşi

Univesitatea de  Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj

Universitatea Politehnica din Bucureşti

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi

Universitatea Tehnică din Cluj

Universitatea Politehnica din Timişoara


În categoria universităţilor de educaţie şi cercetare ştiinţifică au fost clasate:

Universitatea de Vest Timişoara

Universitatea Craiova

Universitatea Transilvania din Braşov

Universitatea Ovidius din Constanţa

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Universitatea din Oradea

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad din Iaşi

Univertatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara

Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din  Timişoara

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

Universitatea Tehnică de Contrucţii Bucureşti

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş

În această categorie sunt incluse şi universităţile de creaţie artistică, universităţile militare şi de siguranţă naţională.

"Restul universităţilor au fost clasate în categoria  universităţilor centrate pe educaţie", a spus Daniel Funeriu.

Ministrul declara, la începutul acestei luni, că până în prezent, locurile la licenţă, masterat sau doctorat erau alocate după "bunul plac al ministrului", dar că, potrivit noii metodologii, universităţile vor fi sprijinite financiar pe baza unor criterii de perfomanţă clar definite, scrie realitatea.net.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...

Un copil de 10 ani și mama sa au fost preluați de Ambulanță, după un accident pe drumul spre Suceava!

astăzi, 14:39

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Brehuiești, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implica...