Cele 20 de zile decisive de după alegeri

Constituţia nu constrânge preşedintele să desemneze prim-ministrul într-un interval de timp stabilit, dar practica politică românească şi precedentele create arată că, de obicei, între data alegerilor legislative şi învestitura noului Guvern se scurge aproximativ o lună, termen ce include şi negocierile pe care premierul le va avea pentru desemnarea membrilor cabinetului său.

 Constituţia îl obligă pe preşedinte (art. 63, par. 3) să convoace noul Parlament în cel mult 20 de zile de la data alegerilor. În aceste 20 de zile au loc consultările dintre partidele parlamentare şi preşedinte în vederea desemnării prim-ministrului şi, de aceea, sunt esenţiale pentru stabilirea viitoarei configuraţii a majorităţii parlamentare, scrie Romania Libera.

Cu cine se consultă preşedintele?

Articolul 103 (1) din Constituţie este fără echivoc: Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament". Constituţia nu face nici o referire la alianţe, dar liderii USL pot solicita preşedintelui să participe împreună la consultări. Întrebarea este ce se întâmplă dacă preşedintele refuză?

Dacă USL rămâne unită, atunci are posibilitatea să boicoteze consultările. În aceste condiţii, preşedintele va fi obligat să desemneze un prim-ministru de la partidele care au participat la consultări, probabil, PDL, PNŢCD, Forţa Civică (partidele componente ARD), PP-DD şi UDMR. Noul prim-ministru are la dispoziţie 10 zile (art. 103 (2)) să prezinte lista guvernului în Parlament şi să solicite votul de învestitură. Potrivit articolului 89 (1), după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură".

În cazul în care confruntarea dintre preşedinte şi USL nu se va soluţiona, relateaza Romania Libera, există posibilitatea ca preşedintele să dizolve Parlamentul în maximum trei luni şi să fie convocate alegeri anticipate, dar este o posibilitate teoretică. Mult mai probabil este ca noul Parlament să îl suspende din nou pe Băsescu.

Condiţiile suspendării

Preşedintele nu este constrâns de Constituţie să numească un prim-ministru, dar este constrâns să convoace Parlamentul. Or, nimic nu împiedică USL, dacă va avea o majoritate de facto, să îl suspende din nou pe preşedinte, în condiţiile în care Guvernul Ponta poate funcţiona ca interi­mar. Constituţia îi interzice pre­­şe­­dintelui interimar să dizolve Parlamentul, dar nu îi interzice să desemneze un prim-ministru. În prealabil, USL va trebui să modifi­ce Legea referendumului pentru a elimina obligativitatea validării cu 50%+1 vot a referendumului de demitere. Cum acesta nu se poa­te desfăşura decât după 30 de zile de la data suspendării şi cum suspendarea propriu-zisă nu poate avea loc mai devreme de o lună, avem în faţă o perioadă minimă de două-trei luni de criză şi de instabilitate politică.  Având în ve­­­de­­re riscurile pe care le presupune oricare din aceste scenarii, o majoritate parlamentară va fi constituită în limita celor 20-30 de zile de după alegeri. Acestea sunt zilele cruciale pentru stabi­­lirea configuraţiei Puterii în România.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Transfer exotic la FC Botoșani: Negocieri pentru atacantul care a debutat la 15 ani în naționala Camerunului!

astăzi, 08:00

Marcelin Gando (28 de ani) ar putea fi noul transfer al celor de la FC Botoșani. Atacantul camerunez de bandă stângă se află în vizorul moldovenilor, aflați în mare căutar...

Trei scheleți mergeau pe stradă (Foto, Video)

astăzi, 07:15

La un moment dat, unul il pipaie pe cel de langa el si zice: - Ia uite ce oase tari ai! Cand ai murit? - In ‘70, zice scheletul. Eh… se manca sanatos atunci. Dar tu cand ai murit? - Pa...

Calendar ortodox, 7 iulie: Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel

astăzi, 07:00

În zilele lui Diocleţian (284-305) era un creştin Dorotei şi soţia sa Eusebia, care neavând copii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod, făgăduindu-I că I-l vor încredinţ...