Cristian Cojiță e un om vesel și îi place să facă lucrurile temeinic. Când râde, chicotește. Iar când e fericit, vorbește tare. Știe tot felul de lucruri utile, de la cum se schimbă tonerul unei imprimante sau cum se montează GPS unei biciclete până la complicate șmecherii cu softuri și coduri, pe care numai IT-iștii ca el le pricep și le gustă.

Colegii îl alintă uneori Cojito (pronunțat în spaniolă), fiindcă zice franc ce are de zis și nu se străduiește să pară altcineva. La 36 de ani, Cristi are în spate o poveste ce pare desprinsă din Vechiul Testament (sau din romanele lui Charles Dickens). Acum 20 de ani, când nu era decât un adolescent speriat dintr-un orășel sărac, a întâlnit un om care i-a schimbat viața.

Și poate că nu doar pe a lui. Poate că acel om a pornit, fără să știe, un lanț al recunoștinței care va salva multe destine aparent lipsite de șansă.
*

Cristian Cojiță a urmat un liceu de informatică din Bârlad, județul Vaslui. Provenea dintr-o familie mare, cu șase frați, cărora părinții se spetiseră să le asigure mâncare și îmbrăcăminte.

"Cât am fost copil, n-am avut decât haine cumpărate din second-hand-uri. Cred că prima dată când mi-am cumpărat ceva nou a fost la Cluj, când eram deja la facultate", își amintește Cristi.

Chiar dacă o duceau greu, părinții săi strânseseră ban cu ban și, înainte ca el să intre la liceu, reușiseră să cumpere un apartament cu trei camere în oraș.

Ca-n poveste, tatăl le-a spus celor trei fii: De-acum, dragii mei, trebuie să vă descurcați, să vă întrețineți, să plătiți cheltuielile, că eu atât pot să vă ofer.

În timp ce erau elevi, toți frații s-au angajat cu jumătate de normă la câte-o firmă.

Cristi era în clasa a 9-a. A început să muncească la o tipografie, unde făcea formulare tipizate, apoi a trecut la o redacție de radio, căci erau la modă jingle-urile și aveau nevoie de un om care știa editare computerizată.

Ca să mai facă rost de niște bani pentru întreținere, frații Cojiță au luat în chirie un dulgher care muncea pe șantier.

Și așa a trecut liceul.

"Am luat bacul, dar n-am dat la facultate. Nici nu mi-am pus problema, doar știam că nu mă pot întreține. Din clasa mea, doar 5-6 colegi și-au continuat studiile, restul au rămas doar cu liceul".

Unul dintre frații lui Cristi intrase la Teologie, facultate care asigura căminul și masa, dar Cristi nu simțea nicio chemare înspre preoție.

Adolescent într-un orășel din cel mai sărac județ al țării, avea două posibilități.

Citeste mai departe pe pressone.ro...

CITEȘTE ȘI: "Cum se modernizează un sat!"