Cei doi şefi din Poliţia Botoşani, puşi oficial sub urmărire penală! Vezi acuzaţiile care li se aduc!
Stiri Botosani Wednesday, 6 May 2015 ActualitatePotrivit procurorilor DNA, fapta reţinută în sarcina inculpatului Cucoreanu Cristian constă în nerespectarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului, privind promovarea într-o funcţie superioară de execuţie, respectiv ofiţer specialist I , a ofiţerului Şuhan Criastian Cezar în sensul că a semnat în calitate de inspector şef al IPJ Botoşani, fără să verifice în fapt, condiţiile emiterii Dispoziţiei nr. I / 599 / 29.12.2014, în cuprinsul căreia era menţionată în mod nereal îndeplinirea procedurii prevăzute în OMAI 665/2009 referitor la asigurarea publicităţii vacantării postului, constituirea comisiei pentru ocuparea postului vacant cu rol în selectarea şi intervievarea cadrelor care îndeplineau condiţiile de promovare, precum şi existenţa documentelor necesare emiterii acestei dispoziţii.
Această faptă a dus pe de o parte, la obţinerea unui folos necuvenit în beneficiul ofiţerului Şuhan Cristian , lucrător de poliţie în cadrul IPJ Botoşani, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, prin numirea într-o funcţie superioară, şi pe de altă parte la producerea unui prejudiciu moral ofiţerilor de poliţie ce îndeplineau condiţiile de accedere pe funcţia superioară, necesară de altfel, ocupării gradului profesional de comisar şef de poliţie .
Fapta reţinută în sarcina inculpatului Osolinschi Andrian constă în nerespectarea atribuţiilor de serviciu menţionate în fişa postului de şef al Serviciului Resurse Umane privind promovarea într-o funcţie superioară de execuţie, respectiv ofiţer specialist I , a ofiţerului Şuhan Cristian Cezar în sensul că a semnat ca verificator fără să verifice, în fapt, condiţiile emiterii Dispoziţiei nr. I / 599 / 29.12.2014 , în cuprinsul căreia era menţionată în mod nereal îndeplinirea procedurii prevăzute în OMAI 665/2009 referitor la asigurarea publicităţii vacantării postului, constituirea comisiei pentru ocuparea postului vacant cu rol în selectarea şi intervievarea cadrelor care îndeplineau condiţiile de promovare, precum şi existenţa documentelor necesare emiterii acestei dispoziţii.
Această faptă a dus pe de o parte, la obţinerea unui folos necuvenit în beneficiul ofiţerului Şuhan Cristian , lucrător de poliţie în cadrul IPJ Botoşani, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, prin numirea într-o funcţie superioară, şi pe de altă parte la producerea unui prejudiciu moral ofiţerilor de poliţie ce îndeplineau condiţiile de accedere pe funcţia superioară, necesară de altfel, ocupării gradului profesional de comisar şef de poliţie .
În conformitate cu prevederile art. 65 alin 2 din Legea 360/2002 privind statutul poliţistului, poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală este pus la dispoziţie, cu excepţia cazurilor în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă şi se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, mai precizează procurorii DNA.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...
„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!
La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...
Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”
Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.01 secunde