Ce vor primi poliţiştii de Crăciun

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, vineri, că angajaţii MAI vor primi de Crăciun banii pentru jumătate din uniforma pentru acest an, cealaltă jumătate urmând să o primească în primul trimestru al anului 2014.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a fost prezent, vineri, la şedinţa comisiilor parlamentare de apărare şi ordine publică, în care a fost avizat bugetului MAI pentru anul 2014.
 
Stroe a declarat, la sfârşitul şedinţei, că acest proiect de buget este "în perfect acord cu situaţia la ora actuală a evoluţiei economice" şi s-a declarat mulţumit de faptul că s-a reuşit normalizarea problemei banilor pentru uniforme, în condiţiile în care în minister a existat întotdeauna această problemă.

"Vom da de Crăciun jumătate din uniforma pe 2013 şi în primul trimestru al anului 2014 cea de-a doua jumătate, iar începând din ianuarie 2014 vom începe lunar să alocăm (bani pentru uniformă - n.r.). Este o satistacţie pentru mine, dar mai ales pentru toţi lucrătorii MAI", a afirmat Radu Stroe, citat de gandul.info.

El şi-a declarat speranţa că, la rectificare, ministerul pe care îl conduce va reuşi să completeze fondurile care nu au putut fi alocate prin proiectul de buget pentru anul 2014.

"Ne vom pregăti şi sperăm să avem şi banii necesari pentru alegerile din 2014, este o modalitate separată de alocare a acestor sume şi, cu toate că avem dificultăţi la investiţii, la cheltuielile materiale, eu am convingerea că vom reuşi să rezolvăm problematica anului 2014", a menţionat Stroe.

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, fără amendamente, cu unanimitate de voturi, proiectul de buget pentru anul 2014 pentru Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit proiectului de buget, acestui minister îi vor fi alocate anul viitor 8,3 miliarde de lei, faţă de 8,7 miliarde de lei în anul 2013, incheie sursa citata.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...

Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!

astăzi, 18:32

A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...