Ce spune Academicianul Leon Dănăilă despre fotografia din metrou!

Mesajul neurochirurgului născut la Darabani a venit după ce, începând de marţi seara, fotografia care îl surprinde în metrou, întorcându-se acasă după o zi de lucru, a fost distribuită de zeci de mii de ori pe reţelele de socializate.
Redăm integral mesajul ilustrului medic, postat pe pagina Leon Dănăilă Pagina oficială:

"Am aflat astăzi că o fotografie în care sunt înfăţişat mergând cu metroul, în drum spre casă, a atras interesul ziariştilor şi utilizatorilor de internet. Vă mulţumesc pentru preocuparea faţă de persoana mea şi felul în care aleg să îmi folosesc timpul liber, cu toate că nu găsesc că o situaţie cât se poate normală este un subiect de ştire. Aş dori, totuşi, să fac următoarele precizări:

1. Folosesc metroul bucureştean, în primul rând, pentru că mi se pare esenţial să fac cât mai multă mişcare pentru întreţinerea sănătăţii. Drumul până la metrou şi de la staţia de destinaţie până acasă este o plăcere după multe ore de muncă şi, de asemenea, o excelentă metodă de a stimula şi întreţine sistemul muscular şi cardiovascular. Am avut un autoturism până anul trecut, dar am renunţat la el, tocmai pentru că, pe măsură ce înaintez în vârstă, simt nevoia să fac mai multă mişcare. Le recomand şi pacienţilor mei să lupte împotriva sedentarismului, pentru că nu poate fi decât în beneficiul lor. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care, la 83 de ani, sunt perfect capabil să îmi administrez singur treburile gospodăreşti. Micile cumpărături în drum spre casă fac şi ele parte din necesarul vieţii şi sunt recunoscător pentru faptul că mă pot ocupa singur de acest aspect şi chiar îmi face plăcere să fac asta.

2. Utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele mele pentru ceea ce înseamnă civilizaţie. Mai ales într-o capitală aglomerată, înseamnă mai puţine noxe, protejarea mediului înconjurător şi timp folosit cu folos. Este o temă la care sper că şi generaţiile următoare vor reflecta. Mă bucur să aflu că personalităţi importante din politică. atât din România cât şi din Vest înţeleg acest lucru. Unul dintre ei este prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, pe care îl puteți vedea în fotografie.



3. Sistemul medical românesc reprezintă o temă continuă de dezbatere şi există destule argumente de critică la adresa lui. Faptul că eu aleg să îmi protejez sănătatea şi îmi economisesc timpul alegând călătoria cu metroul nu este, însă, unul dintre ele.

4. Sunt perfect conştient că trăim într-o lume în care există oricând posibilitatea de a fi filmat şi fotografiat în situaţii dintre cele mai obişnuite din viaţă. Nu pot să spun că apreciez acest lucru foarte mult. Aş aprecia, însă, dacă, înainte ca o fotografie să fie interpretată, să i se ceară şi punctul de vedere celui fotografiat.

Vă mulţumesc,
Prof. Dr. Leon Dănăilă"

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...