CE SĂ FACI când copilul suferă o arsură. În niciun caz nu pune alcool sau leacuri băbești, precum un cartof!
Stiri Botosani Friday, 28 August 2015 Actualitate"Vârsta cu risc maxim la care astfel de accidente pot să apară este între 1 şi 4 ani iar cu cât copilul este mai mic cu atât riscurile unei arsuri sunt mai mari. De exemplu, lichidul fierbinte dintr-o cană de 250 de ml este suficient ca un copil mai mic de un an să facă o arsură pe 20 la sută din suprafaţa corpului", declară prof. dr. Dan Mircea Enescu, Şeful Clinicii de Arsuri şi Chirurgie Plastică din Spitalul de Urgenţă "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.
Şi dacă se curentează la prize? Pe lângă lichid fierbinte, şi electrocutările la prizele din casă sau la surse cu voltaj mare din afara casei, flacăra şi arsurile chimice pot fi extrem de periculoase. În timp ce copiii de vârstă mică suferă arsuri prin lichid fierbinte, acasă, cei de vârstă şcolară sunt victimele arsurilor prin flacără, explozie sau prin electrocutare, care se produc în afara casei. Cum prizele sunt o problemă care te îngrijorează probabil, să vedem ce poate păţi un copil foarte interesat să bage fel de fel de obiecte în prize sau care pune gura pe ele să vadă ce se întâmplă. Curentul electric are voltaj scăzut iar copilul "curios" poată să fie puţin "zgâlţâit", fără complicaţii, se poate alege cu o arsură sau cu o rană serioasă.
Curentul de la prize intră pe o parte a corpului şi iese pe alta, iar în drumul lui poate să altereze ţesuturile, ligamentele, degetele. Copilul îşi poate pierde un deget sau mai multe, o parte din mână şi implicit va rămâne cu sechele pe viaţă.
Atenţie mare la orice arsură! Arsurile pot fi "perfide", ca părinte nu-ţi poţi da seama cât de grave sunt. "Şi eu ca medic mă pot înşela, sunt situaţii în care mă uit la o arsură şi nu îmi dau seama ce s-a distrus. Trebuie să fac o excizie în piele pentru a vedea. La o arsură, simptomele nu apar imediat, ca într-o hemoragie pe care o poţi controla. Copilul pare chiar să se simtă bine, iar şocul care urmează arsurii poate să apară şi la 6-8 ore de la producerea accidentului iar la un copil mai mic de un an chiar la suprafeţe arse mai mici de 10 la sută din corp", explică prof. dr. Dan Mircea Enescu. De aceea, este esenţial ca micuţii care sunt victimele unor astfel de accidente să ajungă cât mai repede la medic, cel mai bine într-un centru de arsuri.
Cum îţi dai seama cât este de grav? Însă cum poţi ştii cât de serioasă este arsura puiului tău şi dacă este cazul să te îngrijorezi şi să-l duci la medic. Când evaluează gravitatea unei arsuri, specialiştii iau în calcul următoarele elemente: vârsta copilului, suprafaţa arsă, profunzimea arsurii şi localizarea ei. În ceea ce priveşte vârsta, este bine să ştii că la aceeaşi profunzime şi suprafaţă arsă, o arsură este cu atât mai gravă cu cât vârsta copilului este mai mică. La un sugar, orice arsură trebuie considerată întotdeauna gravă. La un copil de 3-4 ani, dacă este afectată 6-8 la sută din suprafaţa corpului, este necesară internarea lui într-un centru de specialitate. Cum să apreciezi singură aceste procente? Medicii oferă o soluţie de calcul: dacă micuţul are o arsură care depăşeşte ca întindere 5-6 "pălmuţe" ale copilului (suprafaţa unei palme= 1 la sută din suprafaţa corpului), cheamă urgent salvarea. Suprafaţa arsă este elementul esenţial după care medicii se orientează. La un copil mai mic de doi ani, este vorba de o arsură gravă dacă este afectată peste 5 la sută din suprafaţa corpului, iar la copiii între 3 şi 15 ani peste 10 la sută.
Uleiul încins=arsuri profunde! Arsurile profunde sunt cauzate mai ales de contactul cu suprafeţe încinse (aragaz, plite, calorifer electric), de uleiul încins, de substanţele chimice, arsura prin flacăra şi curentul electric. La aceeaşi suprafaţă arsă, cu cât o arsură este mai profundă, cu atât este mai gravă. Ţine minte că medicii consideră arsuri grave cele care sunt localizate pe faţă, căi aeriene, mâini, picioare, perineu şi cele cu distribuţie circulară (membre, trunchi, zona cervicală).
Prevenţia, cea mai bună soluţie Majoritatea arsurilor copilului se produc în a doua parte a zilei, când mulţi părinţi din cauza oboselii nu mai sunt la fel de vigilenţi la supravegherea copiilor. Aşa că atunci când îl laşi singur într-o cameră, elimină tot ceea ce ar putea fi primejdios pentru el şi ai grijă la orice ar putea reprezenta un pericol. Mai exact:
* Asigură prizele cu dopuri speciale care se găsesc în comerţ, pentru ca micuţul să nu se curenteze (dopurile se găsesc inclusiv în magazinele cu obiecte sanitare şi costă doar câteva mii de lei);
* Nu lasă la îndemâna copilului chibrituri;
* Nu lăsa ciorba pe jos să se răcească şi nici vreo cratiţă cu apă fierbinte. Acest "obicei", destul de frecvent printre românce, face victime mai ales printre copiii mai mici de patru ani;
* Când manipulezi orice lucru fierbinte, fii foarte atentă la copil. Ştii doar cât este de rapid şi ce "ravagii" poate face;
* Nu pune ceaşca cu cafea sau cu ceai, ibrice, cratiţe cu lichide fierbinţi pe marginea meselor, dulapurilor, zone la care năzdravanul tău poate ajunge cu uşurinţă;
* Când trebuie să-i încălzeşti laptele sau ai ceva fierbinte într-o mână, nu încerca să ţii copilul cu cealaltă mână. Pune-l mai bine într-un loc sigur pentru el, pătuţ sau ţarc, chiar dacă mârâie puţin;
* Mare grijă şi la apa fierbinte. Dacă din greşeală îl speli cu apă prea fierbinte (peste 50 de grade C), sunt suficiente trei secunde ca să-i apară o arsură.
CE SĂ NU FACI ÎN CAZ DE ARSURĂ
Nu pune unguente, sprayuri sau leacuri băbeşti – ou, unt, ulei, făină, iaurt, cerneală, pastă de dinţi, bulion, pământ, miere etc. Toate acestea pot duce la complicaţii mai mari prin suprainfectarea rănilor iar leziunile vor deveni mai profunde.
Nu pune antiseptice sau alte substanţe care colorează cum ar fi rivanol, mercur-crom, violet de genţiană, cerneală. Şi aceasta este o măsură inutilă care va modifica aspectul rănii şi îl va împiedica pe medic să-şi dea seama cât este de gravă
Nu pune alcool, nu ajută la nimic. Din contră, agravează rănile şi este foarte dureros pentru copil. Plăgile trebuie îngrijite în condiţii de sterilitate, într-un centru de arsuri, cu soluţii sterile şi neiritante pentru piele (ser fiziologic, apă distilată etc).
Nu sparge şi nici nu curăţa flictenele (băşicuţele pline cu lichid care se formează la suprafaţa pielii).
Nu pune gheaţă pe o arsură şi nici nu obliga copilul să stea în apă rece, pentru că se pot agrava leziunile locale şi poate apărea şocul hipotermic.
Nu da medicamente copilului înainte de sosirea ambulanţei.
CE SĂ FACI ÎN CAZ DE ARSURĂ
În cazul unor arsuri prin lichid fierbinte, hainele trebuie îndepărtate imediat de pe copil. Fiecare secundă în plus de contact între haine stropite cu lichid fierbinte şi piele adânceşte arsura.
După ce ai scos hainele, pune pe zona rănită bandaje sau orice ai mai curat la îndemână (un cearceaf curat).
În caz de electrocutare, trebuie oprit rapid curentul electric iar copilul trebuie îndepărtat de la sursa de curent cu ajutorul unui lemn sau a unui cauciuc.
Şi în caz de arsură chimică, este esenţial să se scoată toate hainele de pe copil iar zona lezată să fie spălată abundent cu apă de la robinet, la temperatura camerei, timp de 30 de minute. Apa ajută la reducerea disconfortul şi inflamaţia la nivelul ţesutului.
În cazul arsurilor de întindere limitată, pune apă de la robinet pe zona arsă, la temperatura camerei, timp de 10-15 minute.
Dacă arsurile depăşesc 10 la sută din suprafaţa corpului, pune comprese îmbibate cu apă la temperatura camerei, tot timp de 10-15 minute.
Dacă arsură este medie sau majoră, copilul trebuie dus urgent la un centru de arsuri şi chirurgie plastică ( astfel de centre se găsesc în toate spitalele judeţene)
Nu-i da să bea ceai sau apă (mai ales dacă este vorba despre un copil mai mic de 4 ani). Este de preferat să se dea ceai cu săruri de rehidratare orală care se recomandă şi în cazul deshidratărilor ce urmează după o tulburare digestivă. Apa sau ceaiul nu vor compensa pierderile masive de sodiu ce apar în arsuri şi pot chiar provoca convulsii la un copil mai mic de 4 ani a cărui arsură este medie sau majoră.
CÂND CHEMI SALVAREA?
Pentru serviciile de ambulanţă, arsurile la copiii reprezintă o prioritate (sunt încadrate la grad de risc maxim). Este obligatoriu să suni la ambulanţă în caz de:
* Arsură la un copil mai mic de 2 ani;
* Arsură chimică, electrocutare, arsură prin flacără sau explozie;
* Arsură care depăşeşte ca întindere 5-6 "pălmuţe" ale copilului;
* Suspiciune de arsură de căi respiratorii, intoxicaţie cu monoxid de carbon, inhalare de fum sau dacă apar şi alte traumatisme (în cădere copilul se loveşte);
* Orice arsură după care copilul şi-a pierdut cunoştinţa;
* Orice arsură la copil cu handicap, boli, diverse carenţe.
Doctorul Zilei
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.12 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici