Ce avere mai au cei care conduc municipiul Botoşani!

Primarul Ovidiu Portariuc, alături de cei doi viceprimari, Cosmin Andrei şi Marius Buliga, şi-au reactualizat declaraţia de avere şi cea de interese.

Potrivit informaţiilor trecute în aceste declaraţii, şefii Primăriei par să fie la fel de săraci ca atunci când au venit la conducerea urbei.

Singurul bun pe care primarul Ovidiu Portariuc îl deţine, conform declaraţiei de avere, este un apartament în Bucureşti, în suprafaţă de 68 de metri pătraţi, pe care l-a dobândit în anul 2000.

De pe urma acestui apartament, pe care l-a dat spre închiriere, edilul-şef al urbei a obţinut anul trecut un venit de 11.665 de lei.

Primarul nu mai deţine pe numele său alte bunuri, iar în declaraţia de avere nu apare maşina de teren cu care acesta obişnuieşte să circule, şi care a fost achiziţionată pe firmă.

Potrivit declaraţiei de interese, Ovidiu Portariuc este acţionar sau asociat la mai multe societăţi comerciale. Astfel, edilul este asociat la societăţile Ecobiz One SRL, Realtrade Mark SRL, Optimus SRL, Multiagra SRL, Portas srl, Portas Com SRL şi este acţionar la Portas Impex SA.

În calitate de primar al municipiului Botoşani, Portariuc a încasat un venit anual de 45.156 de lei. În declaraţia de avere a trecut şi venitul realizat anul trecut de fosta sa soţie, Laura, care în calitate de şef serviciu resurse umane la EOS KSI România a câştigat 65.409 lei. Primarul nu are economii la bănci, dar nici datorii.

Viceprimarul Cosmin Andrei este la fel de sărac ca atunci când a venit la cârma Primăriei. Acesta nu deţine terenuri, clădiri sau autoturisme, nu are nici depozie la bănci, dar nici datorii.

În calitate de viceprimar al municipiului Botoşani, a realizat un venit de 27.250 de lei, iar de la Consiliul Local a încasat 3.100 de lei. Soţia sa a încasat din indemnizaţia de creştere a copilului 6.090 de lei.

Cosmin Andrei este asociat la două firme, Expert Media şi Expert Media Security.

Ceva mai bogat pare să fie viceprimarul Marius Buliga, care ocupă această funcţie din septembrie 2014.

Acesta deţine, alături de alte două persoane, trei terenuri intravilane, unul în municipiul Botoşani, în suprafaţă de 640 de metri pătraţi, şi alte două în Hudeşti, în suprafaţă de 7.900, respectiv 4.300 metri pătraţi. Cele trei proprietăţi au fost dobândite în anul 2011, fiind moştenite.

Buliga a mai moştenit o casă în Botoşani şi una în Hudeşti, tot în anul 2011. Deţine un autoturism Rover75, iar venitul realizat a fost de 16.799 de lei. Soţia sa lucrează la Modern Calor şi a câştigat anul trecut 19.800 de lei.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moțiune de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan. Anunțul făcut de George Simion

astăzi, 11:42

PSD şi AUR vor depune o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan, au anunțat, luni, Marian Neacșu (PSD) și Petrişor Peiu (AUR). Ei au susținut că până la acest mom...

Și-a agresat mama, iar pe frate l-a amenințat, dar nu s-a oprit aici: Botoșăneanul a distrus și o mașină!

astăzi, 11:40

La data de 26 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 37 de ani, cercetat ...

Veteranii de război, celebrați la Botoșani. Vezi care este programul!

astăzi, 11:15

Pe 29 aprilie sunt celebrați veteranii de război. Cu această ocazie vor avea loc, și la Botoșani, manifestări militare și religioase. Evenimentul se va desfășura la Monumentul Eroilor din ...

-->