Ce au fost şpăgile şi ce-au ajuns! Şi când te gândeşti la caltaboşii lui Remeş, la trmopanele lui Năstase ori la cauciucuirile alea date pe post de şpagă poliţiştilor din Timiş, te prinde un fel de moliciune, de toropeală nostalgică şi, dacă nu le dai un brânci acestor gânduri, mai, mai că începe să ţi se rostogolească şi-o lacrimă pe obraz.
Aruncându-ne o privire la sumele vehiculate în dosare precum cel la Alinei Bica sau Tudor Chiuariu începi să-ţi pui întrebări în privinţa cunoştinţelor tale în materie de matematică şi ţi se pare imposibil să converteşti, în lei schilozi, atâtea milioane de euro. Oare, atunci când s-a trecut la leul greu, s-a avut în vedere simplificarea sumelor şi pentru a nu se-ncurca băieţii în ghemul încălcit al şpăgilor?
Devenirea mitei în România e un fenomen demn de tratat într-o lucrare ştiinţifică, existând material suficient pentru studiul de caz. Ce observăm în ultima perioada? Că pretenţiile cresc invers proporţional cu vârsta. Indivizii aflaţi în primăvară vieţii, şi mă refer la Chiariu, Bica sau la beizadelele care joacă roluri principale în serialele corurptiei, tratează sec, pretinzând milioane de euro.
"Lupii tineri" care muscă cu poftă din hălcile şpăgii par să se grabeaca, să nu-şi poată ţine în frâu lăcomia şi dorinţa de a parveni. Ce zeci, sute de mii de euro? Milioane, nene; nu se-ncurcă băieţii cu mărunţiş. Ăştia par să fi sărit etapele fireşti ale formării unui şpăgar clasic, plecat de jos, de la mărunţiş şi ajuns, după ani de trudă pe altarul şmenului, la şpăgi consistente.
O fi societatea într-o evoluţie ameţitoare, dar nu o putem asemui cu un adevărat pursânge gonind către confortul absolut. Să fim serioşi! Bica, Chiuariu şi alţi juni pretendenţi la milioane de euro necuvenite mictioneaza cu dezinvoltură pe decentă. Înţelegem că omul modern are nevoi dintre cele mai capricioase, dar ăştia par a fi motoarele neobosite ale pretenţiilor. Iar drept consecinţă au ajuns la judecată.
Petru Iosipescu
