CCR: Pragul de 30 la suta referendum, CONSTITUŢIONAL. Legea intră în vigoare peste un an

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul de prezenţă la acest tip de scrutin este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis Curtea Constituţională.

Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 voturi pentru, 73 împotrivă, şi două abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.
 
Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.
 
Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu acest proiect.
 
PDL, UDMR şi PPDD au atacat la Curtea Constituţională legea privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.
 
Mircea Toader a atras atenţia că, dacă această lege de reducere a pragului de prezenţă la referendum va fi pusă în aplicare, orice primar din România va putea fi schimbat de 25% dintre cetăţenii de acolo şi acest lucru se poate întâmpla şi preşedinţilor consiliilor judeţene, ceea ce nu este normal.
 
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că, în urma adoptării acestei legi, toate deciziile importante pentru întreaga societate vor fi luate cu 25% din populaţie. "Revizuirea Constituţiei nu cred că este bine să fie făcută cu 25% dintre cetăţeni, nu cred că un primar trebuie să poată fi demis cu 25% şi nu cred că modificarea limitelor administrativ-teritoriale trebuie să fie făcută cu 25%. Nu cred că în toate situaţiile unui stat de drept deciziile se pot lua cu 25%", a spus Marton Arpad.
 
În acelaşi context, deputatul Mircea Dolha a spus că primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene pot fi demişi cu 25%, dar că "25% din listele electorale este mult mai mult decât au obţinut unii dintre primari în primul tur de scrutin", informeaza rtv.net.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu în Centrul Vechi, pompierii au intervenit prompt, a fost solicitată și o ambulanță! - FOTO

astăzi, 19:58

O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi după-amiază, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului Botoșani. Vecinii au sunat la 112 ș...

Parapetele montate de CNAIR la Vama Siret au blocat zeci de mașini!

astăzi, 19:37

Zeci de mașini au rămas captive pe partea română a Vămii Siret, după ce CNAIR a montat parapete pe marginea drumului. Proprietarii, mulți veniți din zona Cernăuți, au încercat să...

Credincioșii din Botoșani sunt invitați la un pelerinaj pedestru de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

astăzi, 18:26

Manifestarea se desfășoară de la Biserica Vovidenia din Botoșani către Mănăstirea Vorona, traversând mai multe localități și o pădure. Acțiunea se are loc pe parcursul unei singure z...