Germenii din plante, legumele concentrate care detoxifică. LISTA plantelor care se pot germina

Nutriționiștii recomandă germenii din plante. Chiar dacă la început va fi greu să vă obișnuiți cu gustul, nu renunțați!
 
Cea mai bună carte de vizită a germenilor din plante sunt proviziile de minerale, vitamine și acizi grași pe care le conțin și care împreună "dizolvă" reziduurile nocive din organism.

"Cei obișnuiți să mănânce mâncare «moartă» (preparată termic excesiv, prăjeli etc.) nu se împacă inițial cu gustul de «iarbă». Chiar dacă în creștere, numărul celor care au auzit de astfel de alimente este încă extrem de mic la noi în țară", recunoaște nutriționistul Cristian Mărgărit.

 Favoritele veganilor
 

Germenii au fost utilizați inițial în zona terapiilor alternative pentru vindecarea diverselor boli, iar mai apoi și-au croit drumul în dietele vegetariene/vegane.

 Astăzi, se regăsesc în suplimentele nutritive, iar cercetătorii de pe tot Globul publică studiu după studiu despre beneficiile uimitoare ale germenilor.

 Un studiu apărut acum câțiva ani în Jurnalul Britanic de Cancer demonstrează că un anumit tip de germeni, fermentați cu ajutorul drojdiei, conțin compuși naturali activi capabili să încetinească răspândirea cancerului de colon, dar și să oprească recidiva în cazul pacienților cu melanom (cancer de piele). În plus, concluziile unui studiu realizat în 2006 și publicat în Jurnalul Clinic de Reumatologie arată că germenii fermentați luptă împotriva unei boli numită artirită reumatoidă.

 Mai sănătoși dacă sunt expuși la soare

 Medicul Cristi­an Măr­­gărit dezvăluie se­cre­tul din spatele pu­terii vindecătoare a ger­me­ni­lor: "Semințele conțin și antinutrienți care țin «blocată» forța vitală. Deci, când germinăm semințele această forță este eliberată, crescând rapid cantitățile de vitamine (ex. vitamina E în grâul încolțit), enzime (ex. superoxid dismutaza-SOD, un puternic antioxidant regăsit în orzul verde), fitonutrienți (ex. glucorafanin în germenii de broccoli, de 20 de ori mai mult decât în planta matură), și aminoacizi liberi.
 Semințele expuse la soare includ magneziul în clorofilă, aducând beneficii suplimentare". Cei cărora le displace ideea de a mânca "iarbă", vor fi uimiți să afle că germenii pot trece neobservați, ascunși printre ingredientele unei salate sau ale unui sandviș.

"Le putem consuma ca atare, în salate, sub formă de suc sau chiar sub formă de suplimente nutritive. Probabil câteva linguri din fiecare sunt suficiente pentru a obține efectele benefice", explică specialistul.

 Iar valorile nutritive regăsite în numai două linguri de germeni cruzi sunt uimitoare: 1,5 grame de grăsimi nesaturate, 9 grame de carbohidrați, 4 grame de proteine, 2 grame de fibre, 2 grame de zaharuri, 60 de calorii și nici urmă de colesterol.

 Deși oferă în mod concentrat beneficiile unor cantități mari de fructe și legume, germenii și vlăstarii pot crea și neplăceri. "Există germeni de care aș sta departe, cum sunt cei de leguminoase (mazăre, fasole), pentru că se pot crea și substanțe cu potențial dăunător (aminoacidul l-canavanină)", atrage atenția nutriționistul.

Lista plantelor care se pot germina

 Germenii pot fi cumpărați sub formă uscată, capsule sau pudre care se amestecă în apă ori iaurt, dar pot crescuți și în propria casă. Iată câteva dintre legumele și cerealele pe care le putem germina: iarbă de grâu, iarbă de ovăz, iarba de secară – folosită doar pentru suc, fiind greu de digerat ca atare, broccoli, conopidă, gulie, varză roșie și albă, ceapă, usturoi, praz, fenicul, busuioc, salată, morcovi, ridichi albe, roșii sau negre.
 
"Semințele germinate se pot consuma ca atare, în salate, sub formă de suc sau chiar sub formă de suplimente nutritive", spune Cristian Mărgărit, nutriționist.
 

doctorulzilei.ro

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Consiliul Local Suceava a aprobat INTERZICEREA totală a sălilor de jocuri de noroc pe raza municipiului!

astăzi, 14:47

Consiliul Local Suceava a adoptat, în ședința de marți, în unanimitate, hotărârea prin care se interzice funcționarea jocurilor de noroc în locații fizice pe întreg...

Peste 350 de copii din Botoșani au ales să își încheie anul școlar cu un certificat Cambridge! - FOTO

astăzi, 14:22

Peste 350 de copii cu vârste între 7 și 12 ani au demonstrat că performanța nu ține cont de vârstă, ci de ambiție și pregătire, participând la sesiunea de examene Cambr...

„Minte sănătoasă în corp sănătos” la Școala Dobârceni: Patru ani de investiție în educație, dezvoltare și viitor - FOTO

astăzi, 13:50

În perioada 2022–2026, Școala Gimnazială Nr. 1 Dobârceni a implementat cu succes proiectul PNRAS „Minte sănătoasă în corp sănătos”, un proiect dedicat preven...