Cazul unui tânăr i-a impresionat pe medicii de la Spitalul Judeţean

Cazul unui tânăr în vârstă de 29 de ani din Botoşani, care a ajuns pacient pe Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Mavromati, a impresionat cadrele medicale care îl tratează.

Potrivit medicului Tereza Cojocaru, şefa Secţiei de Oncologie, tânărul a ajuns pe secţia pe care o conduce după un control la urolog.

Acesta a mers să facă o serie de investigaţii, însă diagnosticul a fost unul crunt: cancer testicular.

Şefa Secţiei de Onccologie a spus că acest cat impresionează în special prin vârsta pacientului, dar şi prin complexitatea diagnosticului.

“Persoanele tinere care ajung impresionează întotdeauna cel mai mult. Avem un pacient cu un cancer testicular, cu metastaze retroperitoniale pulmonare, cu răspuns relativ bun din punct de vedere al diseminărilor pulmonare. Acum s-ar fi impus o operaţie, dar refuză bolnavul. Noi îl monitorizăm imagistic şi biologic, discutăm cu el, încercăm să îl convingem. El a fost dirijat la noi de către urolog, era în stadiu avansat, probabil nu şi-a dat seama. Probabi a avut o tumoră la un testicul, nu s-a prezentat în timp util, între timp tumora a diseminat fără ca pacientul să realizeze despre ce este vorba şi în momentul diagnosticului s-au constatat toate celelalte. A fost şi este un caz impresionant. Din fericire, este într-un moment cu răspuns parţial", a spus medicul Tereza Cojocaru.

Aceasta speră că într-un final tânărul va accepta operaţia.

“Ar trebui deschis şi intraoperator s-ar putea constata dacă s-ar putea scoate sau nu acea tumoră care s-a micşorat considerabil în dimensiune în urma tratamentului. Refuză de frică, probabil", a completat şefa Secţiei de Oncologie de la Mavromati. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul va schimba harta României: Dispar peste 400 de localități, se reduce și numărul de instituții!

astăzi, 08:17

Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice, prin comasarea voluntară a localităților mici, reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română și reducerea numărului de ...

Cine este avocatul român care expune un scenariu neașteptat: România trebuie să solicite Tezaurul de la ruși, în timpul negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina!

astăzi, 07:56

Pentru prima dată, există o fereastră reală pentru recuperarea Tezaurului României trimis la Moscova, spune Gabriel Zbârcea, fondator și managing partner al Țuca Zbârcea & ...

Performanță remarcabilă în șahul românesc: La doar 12 ani, puștiul cu origini botoșănene urcă pe podiumul U16!

astăzi, 07:34

Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile la Campionatele Naționale de Juniori și Tineret la șah rapid și blitz, com...