Câți bani primesc cei care fac serviciul militar voluntar!

Serviciul militar va reveni în România într-o formă sau alta, este hotărârea luată în ultima ședință CSAT.

Tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani vor putea opta pentru un stagiu plătit de pregătire militară. Salariile sunt, însă, deloc atractive.

Tinerii sunt invitați să facă un stagiu militar plătit

Mult discutatul stagiu militar va reveni într-o formă sau alta în România. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani vor avea opțiunea de a participa voluntar la un serviciu militar plătit.

CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării), reunit joi, a solicitat crearea unui cadru legal pentru a permite o mai mare încadrare, potrivit Capital.

 

La finalul stagiului, tinerii vor avea posibilitatea să se angajeze ca soldați profesioniști sau să intre în forțele de rezervă. În ședința CSAT, una dintre principalele teme de discuție a vizat modalitățile prin care statul român ar putea crește numărul militarilor.

O variantă este cel de stagiu militar voluntar pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.

Cei care optează pentru acest stagiu de pregătire ar urma să primească lunar între 2800 și 3200 de lei. Asta, pentru o perioadă de patru luni. La finalul programului, vor beneficia de încă trei salarii brute.

De asemenea, la încheierea stagiului, participanții vor fi incluși în completarea rezervei Armatei Române. Ei vor avea opțiunea de a se angaja ca soldați profesioniști.

În prezent, Forțele Armate ale României numără 68.000 de militari activi. Autoritățile își propun să ajungă la un efectiv de 100.000 de militari, având în vedere complexitatea evoluțiilor din apropierea granițelor țării. Pentru aceasta, este necesară o alocare bugetară adecvată. România și-a propus să aloce 2,5% din PIB pentru Apărare, iar 20% din această sumă va fi destinată înzestrării armatei, mai scrie sursa citată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJOFM Botoșani organizează „Târgul oportunităților pentru tineri – de la studii la carieră”!

astăzi, 09:15

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani organizează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani „Târgul oportunităților pentru tineri &nda...

Marius Croitoru a găsit vinovatul, după Dinamo - FC Botoșani 2-0! Reacția după ce a fost înjurat de fani

astăzi, 08:25

Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătălin Cîrjan (90+2, penalty) În urma acestui rezultat, Dinamo ocupă prima poziție a ierarhiei...

Calendar ortodox, 17 ocotmbrie 2026: Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul

astăzi, 08:00

Sfântul Proroc Oseea a trăit cu opt secole înainte de Mântuitorul Iisus Hristos, pe vremea când evreii din ţinutul Samariei au fost luaţi în robie de asirieni (721 &ic...