Cătălina Lupașcu i-a adus un cadou primarului Ovidiu Portariuc-FOTO

Fostul viceprimar al municipiului Botoșani, Cătălina Lupașcu, l-a căutat, vineri, la birou pe primarul Ovidiu Portariuc pentru a-i înmâna acestuia un cadou care i-a fost trimis de către primarul orașului Aștarak, din Armenia.

În calitate de reprezentant al Primăriei Botoșani, Cătălina Lupașcu a făcut parte dintr-o delegație oficială, care s-a deplasat în perioada 22-28 septembrie în Armenia pentru a semna un pact de amiciție cu orașul Aștarak.

De la Botoșani a mai mers și Florin Egner, din partea Zonei Metropolitane, din delegație făcând parte și câțiva primari și vicepreședinți de consilii județene din țară.

Cătălina Lupașcu a spus că această deplasare în Armenia era programată de acum un an, în calitate de viceprimar la acea vreme ea fiind nominalizată să semneze pactul de amiciție.

Dat fiind că deplasarea în Armenia s-a făcut la două zile după ce a fost înlocuită din funcția de viceprimar, s-a menținut aceeași nominalizare.

“Prin acest pact de amiciție ne propunem să dezvoltăm relațiile economice, să avem o colaborare permanentă în domeniile cultură, știință și artă și desigur ne dorim să identificăm și să promovăm potențialul turistic al celor două orașe înfrățite. Astăzi îi predau domnului primar pactul de amiciție pe care l-am semnat eu în numele domniei sale, precum și această stemă a orașului Aștarak care a fost trimisă drept cadou pentru Primăria Municipiului Botoșani", a spus Cătălina Lupașcu.

Aceasta nu l-a găsit pe primar la birou, lăsând cadoul consilierilor edilului, de la cabinet.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...