Accident de muncă cumplit! Angajat al Urban Serv, prins între un container și mașina de gunoi! FOTO

Un angajat al societății Urban Serv, în vârstă de 38 de ani, a ajuns vineri la amiază la Unitatea de Primiri Urgențe în stare gravă după ce a fost aproape strivit în timp ce încerca să ancoreze un container cu gunoi.

Dumtru A. a mers împreună cu colegii pentru a ridica gunoiul din apropierea unui hipermarket din zona Gării.

În timp ce pregătea containerul pentru a fi ancorat cu lanțuri, pentru a putea fi răsturnat în mașina de gunoi, după ce l-a prins de un braț a vrut să îl prindă și de celălalt braț și a trecut pe partea cealaltă prin spatele mașinii.

În acel timp, șoferul a dat cu spatele, neobservându-l pe colegul său care a fost prins între utilaj și container.

“Am vrut să iau containerul plin. Am dat înapoi iar el ca să nu se mai ducă pe după container a intrat între mașină și container. Eu în oglinzi vedeam brațele cu care să agăț containerul, dar pe el nu l-am mai văzut. Au strigat doi băieți și m-am oprit", a povestit șoferul de la Urban Serv.

O ambulanță a ajuns în scurt timp la fața locului și după ce cadrele medicale i-au acordat primul ajutor bărbatul a fost transportat la spital, acesta suferind traumatisme în special la nivelul toracelui. 

La fața locului au ajuns și polițiștii, dar și inspectorii de muncă. 









 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...