Cătălin Flutur: “Eu mă înţeleg cu domnul Ţurcanu”

Co-preşedintele PNL Botoşani, Cătălin Flutur, a reacţionat după declaraţiile acide făcut de colegul său de partid, Florin Ţurcanu.

Flutur s-a arătat surprins de afirmaţiile făcute de liderul PNL şi consideră că, din punctul său de vedere, nu există probleme în cadrul partidului la nivelul judeţului Botoşani.

“Sunt un pic surprins de ceea ce spune domnul Ţurcanu. Domnul Monacu a fost membru PDL, dar nu a mai activat de trei-patru ani. Eu îmi menţin în continuare ideea că proiectul politic al marelui PNL este un proiect extraordinar, foarte bun pentru România, am avut doar gânduri bune faţă de acest proiect şi gânduri bune faţă de colegii din PNL. Pot să fie eventual chestii punctuale la nivel de organizaţii judeţene şi ştiu că sunt discuţii în ţară în unele organizaţii, dar noi nu am avut niciun fel de problemă din punctul acestea de vedere", a spus Cătălin Flutur.

Acesta a reiterat apelul pe care l-a făcut acum câteva luni către colegii săi, şi anume să îşi păstreze pentru ei părerile personale.

“Fiecare spune ce vrea. Eu am fost foarte categoric şi i-am rugat pe colegii mei să îşi păstreze părerile fiecare pentru el pentru că este mai important proiectul politic decât idei personale. Atâta timp cât eu cu domnul Ţurcanu mă înţeleg nu mă aştept să fie niciun fel de problemă", a conchis Flutur.

 

Spune-ne opinia ta