Cătălin Bordea, poveste mai puțin știută din vremea în care era ”pictor de sfinți” la Botoșani!

Botoșăneanul Cătălin Bordea este unul dintre cei mai cunoscuţi comedianţi din România, dar puţini ştiu cu ce se ocupa acesta în tinereţe.

Absolvent al Liceului de Arte ”Ștefan Luchian” din Botoșani, actorul Cătălin Bordea a explicat cum făcea bani din pictatul de icoane.

"Terminasem liceul şi voiam să mă duc la Cluj, să fac pictură. Că eu am restaurat biserica din sat de la mine", a declarat Cătălin Bordea la podcastul Vreau să Ştiu.

Cătălin Oprişan a reacţionat, mirat.

"Ce-ai făcut? Nu, nu, nu. Nu mă lua la mişto, că nu, adică... Ok, eşti băiat minunat, dar na. Stimate domnule Bordea, ce-aţi făcut dumneavoastră?", a întrebat Cătălin Oprişan.

 

"Eu sunt pictor, am terminat pictură monumentală şi grafică. Vorbesc serios. Eu, în liceu, ca să îmi asigur traiul, pictam icoane. Am făcut, în colaborare cu un coleg de-al meu, o icoană cât jumătate de masă. Pe sticlă. Şi e mai greu aşa, că trebuie să pictezi invers, pe spate, trebuie să te uiţi, nu ştiu ce. 1000 şi ceva de personaje. Trebuia să o trimitem în Spania, ne îmbogăţeam atunci. Făceam trafic de sfinţi. Dar Dumnezeu ne-a văzut, nu doarme. Noi, de vreo 6 luni atunci, făceam trafic cu sfinţi în Spania. Adică făceam sfântul, trimiteam în Spania. Depindea ce era comandă. Unul omora balaurul, unul nu. Nu aveam voie să trimitem, dar ca să nu se fure din pachet, lipeam postere cu Akcent din revista Bravo pe deasupra. Deci sfântul Sînă (n.r. Adrian Sînă, solistul de la Akcent). Şi acum e cel mai bogat din trupă el.

Când a venit prima dată trupa Akcent în Botoşani, eram cu colegul ăsta al meu, şi când l-am văzut pe Sînă că a apărut viu pe scenă, ne-am şi gândit că ăsta e ăla.

Şi trimiteam sfinţi. Fratele colegului meu era acolo, era un pictor mai în vârstă decât noi. Aproape terminasem icoana, 1000 şi ceva de sfinţi. Era Adormirea Maicii Domnului, mai băgasem sfinţi şi de la noi, că nu erau atâţia. Stăteam la colegul ăsta în casă, în gazdă pe atunci. Mai aveam vreo doi sfinţi de făcut. Şi vine mama colegului, masa avea o denivelare mică, şi nu ştiu ce a pus aşa pe el şi s-a crăpat fix pe mijloc. O lună şi ceva de muncă. Eu nu ştiam cum să îi dau vestea colegului meu", a povestit Bordea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Simpozionul transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice botoșănene - FOTO

astăzi, 17:36

În perioada 5-7 iunie 2026 se desfășoară ediția a XVI-a a Simpozionului transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice b...

VIDEO - Primarii au scos utilajele pe teren după ploile torențiale de noaptea trecută!

astăzi, 15:50

În urma avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi torențiale și a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza comunei Albești, echipele de intervenție a...

De la Hudești la Massachusetts Institute of Technology: Denis a absolvit una dintre cele mai prestigioase universități din lume!

astăzi, 15:17

Denis Bogdan Siminiuc, astăzi în vârstă de 22 de ani, a făcut primii pași spre performanță la Școala Gimnazială Hudești, unde s-a remarcat încă din clasele gimnaziale prin ...

-->