Cât valorează astăzi un român? Italienii sunt disperați după plecarea muncitorilor români și vor un acord pentru muncitorii sezonieri

După Germania, și Italia caută un acord cu țările din estul Europei pentru ca muncitorii sezonieri să poată ajunge la muncă. Ministerul Agriculturii din Italia cere insistent un acord cu România pentru redeschiderea fluxului de sezonieri.

Potrivit Il Sole24ore, ministrul italian Teresa Bellanova se va întâlni luni cu ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan. Un sfert din sezonierii din Italia sunt români.

După ce Comisia Europeană a dat undă verde deplasărilor libere în UE pentru muncitorii din agricultură și pentru cei din sistemul sanitar, Italia caută o cale pentru a răspunde și la criza din agricultură.

 

“Suntem în contact cu diverse țări, luni mă voi întâlni cu ambasadorul român în Italia. Coridoarele permise de UE nu sunt suficiente. Trebuie să găsim soluții de la o țară la alta și lucrăm pe acest front”, a spus ministrul agriculturii italian, Teresa Bellanova.

Pentru muncitorii extracomunitari, Italia a prelungit automat permisele de ședere până pe 15 iunie. Dar nu este suficient pentru a rezolva lipsa de muncitori din agricultură, pentru că la apel lipsesc cei din Uniunea Europeană: numai din România, anual, vin în Italia peste 107.000 de sezonieri, un sfert din total. Întoarcerea lor este urgentă, spun italienii.

“Trebuie să găsim acorduri cu țările din estul Europei, pentru a putea permite întoarcerea sezonierilor în agricultura din Italia. Cu aceste țări trebuie să căutăm și un plan pentru a garanta siguranța și sănătatea muncitorilor, astfel că atunci când vor ajunge în țările lor de origine sa nu fie băgați în carantină”, a precizat și Ettore Prandini, președintele Coldiretti, cea mai mare asociație de reprezentanță și asistență din agricultura italiană.

Sursa Digi24.ro. Foto: Sputnik.md

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...