Stop joc: toate cererile în justiţie sunt admisibile
Dar juriştii angajaţi de Direcţiile fiscale din toate judeţele se prezintă la termene, unde se apără cu mai multă sau mai puţină înverşunare, deşi niciodată nu câştigă. Absurditatea este că statul de fapt pierde bani de pe urma acestei măsuri fiscale, în loc să câştige.
Din start pierde cuantumul taxei, pe care Fiscul trebui să-l înapoieze petentului. Apoi, statul achită dobânzile de întârziere. Dar cel mai grav este că statul trebuie să achite şi cheltuielile de judecată, între 500 şi 1.000 de lei de dosar, dacă s-a ajuns şi la recurs.
Dacă înmulţim 50.000 de procese pe rol cu numai 500 de lei cheltuieli de judecată, statul pierde minim 25 milioane de lei. Nu mai spunem de salariile juriştilor, de timpul consumat, de benzina şi energia electrică irosită, de topurile de hârtie aruncate la coş.
Dar pietrele de moară ale statului funcţionăresc macină în neştire. Procesele curg mai departe, deşi la mijlocul lunii noiembrie s-a produs un act extrem de important, care tranşează definitiv chestiunea: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis un recurs în interesul legii care se referă la taxa de poluare şi prin care se cere uniformizarea deciziilor pe această speţă la toate instanţele din ţară. Formularea e fără echivoc: "Toate cererile sunt admisibile". Adică, jocul s-a terminat, statul pierde automat.
Cei patru paşi ai unui dans absurd
La Cluj, de exemplu, sunt 3.500 de dosare în care reclamanţii solicită restituirea taxei. Paşii acestui dans absurd sunt următorii:
1. Un cetăţean îşi aduce o maşină la mâna a doua din Uniunea Europeană, dar nu o poate înmatricula dacă nu plăteşte la Fisc o taxă.
2. O plăteşte, se duce la RAR cu dovada şi îşi înmatriculează maşina.
3. Apoi se duce în instanţă şi cere restituirea taxei, considerând-o abuzivă.
4. Instanţele judecă dosarul în maxim două termene, îi dau dreptate petentului şi Fiscul trebuie să-i înapoieze cuantumul taxei.
Banii ies din buzunarul românului şi se întorc în acelaşi buzunar după ce parcurg un circuit birocratic fără sens.
Judecătorii s-au plictisit de aceste procese, care le aglomerează inutil activitatea. Preşedintele Tribunalului Cluj, judecătorul Sorina Siserman, spune că statul pierde sume considerabile prin procesele în care se apără cu înverşunare, deşi verdictul se ştie dinainte.
"Prin recursul ÎCCJ se poate deduce finalitatea procesului. Guvernul trebuie să intervină în sensul modificării legii, pentru rezolvarea litigiilor de către instituţiile abilitate. Cheltuielile de judecată pe care le suportă statul ajung la 1.000 de lei pentru fiecare dosar, adică jumătate din taxa de poluare solicitată de petent", punctează judecătorul Siserman.
Codul Fiscal pune legea românească deasupra UE
Sistemul birocratic pare special creat pentru a se afunda în această situaţie absurdă. Juriştii Direcţiilor Fiscale sunt obligaţi prin fişa postului să se apere în aceste procese, pentru că altfel sumele pierdute le-ar putea fi imputate. Dar, după apariţia deciziei ÎCCJ din luna noiembrie 2011, cineva trebuia să se sesizeze şi să oprească acest mecanism care macină bani publici. Cei mai fericiţi sunt avocaţii care au primit cadou o piaţă nouă extrem de fertilă, de pe urma căreia câştigă bani foarte uşor.
Avocatul clujean Daniel Godorogea crede că situaţia e cauzată de faptul că România nu şi-a armonizat legislaţia naţională cu cea europeană, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat taxa de poluare, atât în forma iniţială cât şi în cea modificată, ca fiind în neconcordanţă cu dreptul european.
"Cei de de la finanţe sunt puşi în situaţia de a se opune din cauza faptului că, în Codul Fiscal, se prevede expres că se aplică legislaţia naţională. Au existat şi în alte ţări din UE taxe abuzive dar guvernele respective au reacţionat imediat după decizii similare ale Curţii Europene de Justiţie, anulând taxele. La noi, această pasivitate costă milioane sau zeci de milioane de euro", explică avocatul Godorogea.
Citeste continuarea pe evz.ro
