Dragostea este unul dintre cele mai complexe sentimente și procese biologice, pe care oamenii de știință încă încearcă să îl înțeleagă. Nu degeaba se spune că dragostea poate muta munții din loc. Experiența a arătat că oamenii îndrăgostiți sunt capabili să facă lucruri, bune și rele, pe care în mod normal nu le-ar face. Iar în timp ce unii o folosesc ca o scuză pentru un anumit tip de comportament, știința încearcă să afle exact cât de controlabilă este dragostea, ne învaţă semneletimpului.ro.

"În dragoste intervin mai multe componente, unele emoționale care nu sunt voluntare și care au un termen de expirare, cum este pasiunea, și altele care trebuie cultivate, cum este compromisul", explică Francisco Cabello, medic, psiholog și director al Institutului Andaluz de Psihologie și Sexologie.

Din punct de vedere biologic, experiența dragostei este redată de activarea anumitor circuite și neurotransmițători în anumite zone ale creierului. Studiile au demonstrat că neurofiziologia dragostei este foarte bine pusă la punct, creierul știind foarte bine să facă diferența între anumite tipuri de iubiri. "Imaginile obținute prin rezonanţă magnetică funcţională (fRMI) arată cum diferite regiuni ale creierului sunt activate când este vorba de dragoste maternă și altele când este vorba despre dragoste romantică", spune Cabello.

De asemenea, creierul face diferența dintre dragoste și dorință. Tot imaginile fRMI, care arată cum se activează centrii cerebrali la vederea unei persoane, demonstrează că "nu ne putem îndrăgosti de o persoană pe care nu o dorim, dar putem să dorim o persoană pe care nu o iubim", citează El Mundo. Și aici există mai multe "opțiuni", în sensul că poate exista impuls sexual care să nu fie direcționat către cineva anume, ceea ce Cabello numește dorință fără obiect" și poate exista o puternică atracție sexuală față de cineva care nu ar avea valorile necesare începerii unei relații romantice.

Cabello este adeptul teoriei dragostei triunghiulare a psihologului Robert Sternberg, conform căruia, dintre cele trei componente care alcătuiesc dragostea: intimitatea, pasiunea și angajamentul, ca oameni nu avem control decât asupra ultimei componente. În ce le privește pe celelalte două, am putea spune că suntem sub controlul biologiei.

Pentru Sternberg, intimitatea totalizează sentimentele de atașament, apropiere și conexiune, pasiunea implică atracția sexuală, iar angajamentul este decizia de a rămâne cu persoana respectivă pe termen lung, rezultatul ideilor şi comportamentelor pe care încercăm să le punem în practică pentru a menţine legătura cu persoana aleasă. Această ultimă componentă ar fi singura ce depinde de voinţa noastră.

În funcție de prezența sau absența celor trei componente, Sternberg alcătuiește o listă cu 8 tipuri de relații diferite. Prima este chiar "noniubirea", adică lipsa tuturor celor trei componente, care caracterizează interacțiunile cele mai simple. Relația de prietenie implică doar prezența intimității, dragostea infatuată doar pasiunea, iar dragostea goală" implică doar angajamentul. Dintre relațiile în care sunt prezente câte două componente fac parte dragostea romantică (intimitate și pasiune), dragostea prietenească (intimitate și angajament) și dragostea "stupidă" (pasiune și angajament). În acest ultim caz, două persoane decid să construiască o relație doar bazat pe o puternică atracție fizică. Ultimul tip de iubire este cel complet, care presupune existența tuturor celor trei componente. Existenţa şi împletirea tuturor celor trei componente face ca această iubire să fie mai trainică decât oricare dintre celelalte, iar cei implicaţi în ea să se simtă profund şi deplin împliniţi. Este nivelul de iubire către care tindem cu toţii, cea mai completă și complexă expresie a unei relaţii ce poate exista între două fiinţe umane.