Cartierul nou de locuinţe, de pe Şoseaua Iaşului: "La sfârşitul lunii februarie vom şti câte apartamente vor fi alocate", spune primarul
Stiri Botosani Friday, 23 January 2015 ActualitatePrimarul Ovidiu Portariuc are speranţa că, în urma discuţiilor pe care le-a purtat la Ministerul Dezvoltării, această investiţie va fi prinsă pe lista pentru finanţare.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la 10 milioane de euro.
“Discutăm deocamdată de utilităţi, e vorba de aproximativ 1 milion de lei. Avem cererea noastră pentru prima fază de construcţie locuinţe, de 189 de locuinţe. Sperăm să primim răspunsul cât de curând. Există buget la nivel naţional şi îşi etapizează investiţiile, după care distribuie la nivel local. Undeva la sfârşitul lunii februarie vom şti şi câte apartamente vor fi alocate pe acea zonă. Eu am avut discuţii la Ministerul Dezvoltării şi am toate asigurările necesare că Botoşaniul va figura cu prioritate pe acele liste de investiţii şi nu numai cu locuinţele de pe Şoseaua Iaşului", a precizat primarul Ovidiu Portariuc.
În noul cartier de pe Şoseua Iaşului ar urma să fie construite 600 de locuințe P, P plus 1, P plus 2 şi P plus 3, cu o populaţie estimată de 2800 locuitori.
Vor fi locuinţe pentru tineri în regim de închiriere-360 unităţi, locuinţe sociale-100 unităţi, locuinţe de serviciu-100, locuinţe de necesitate pentru strămutarea chiriaşilor din clădirile revendicate-20 unităţi, iar locuinţe de necesitate 20 unităţi.
În cadrul ansamblului se va ridica și o grădiniţă cu program prelungit pentru patru grupe de copii și un centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice pentru circa 50 persoane.
În noul cartier de locuințe va fi o zonă de parcuri, complex sportiv şi recreere, alei şi pietonale, pistă pentru biciclete, terminal pentru transportul în comun.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”
Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...
Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!
În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...
16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească
În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.62 secunde