Cartel ALFA: "Ne exprimăm susţinerea faţă de românii care protestează paşnic!"
Stiri Botosani Monday, 16 January 2012 ActualitateÎn numele membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm ne exprimăm susţinerea faţă de cetăţenii din România care au protestat şi vor protesta paşnic în aceste zile şi care solicită demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc.
Ne alăturăm demersului şi protestăm împotriva incompetenţei actualului Guvern şi a Preşedintelui Traian Băsescu. Guvernul continuă să creadă că asumarea răspunderii guvernamentale reprezintă soluţia perfectă pentru înfăptuirea reformelor în România şi abuzează de această procedură. A venit momentul ca această guvernare să-şi asume răspunderea pentru eşecul măsurilor de austeritate iresponsabile pe care le-a luat şi pentru care plătesc doar românii simpli. După mai bine de 22 de ani de la Revoluţie, viaţa majorităţii românilor este mult mai grea decât pe vremea comunismului.
Cei pe care i-am ales în Parlamentul României vor trebui de această dată să respecte dorinţa milioanelor de români care protestează sub diferite forme pentru demiterea acestui Guvern. Guvernul Boc este cel mai mare pericol pentru România, de aceea trebuie demis imediat.
Incompetenţa, măsurile aberante şi abuzurile actualei puteri au adus ţara pe marginea prăpastiei şi pe actualul presedinte şi prim-ministru la cele mai scăzute cote de încredere de după Revoluţie. Prin acţiunile lor democratice din aceste zile, românii au arătat cât se poate de clar că s-au săturat de Băsescu, Boc şi PDL şi că sunt pregătiţi să îşi câştige încă o dată libertatea şi demnitatea la fel cum au facut-o în 1989, protestând împotriva anilor de umilinţă şi sfidare la care au fost supuşi de actuala putere.
Dialogul social, element obligatoriu într-o societate democratică, a fost distrus de actualii guvernanţi prin asumarea răspunderii pe legislaţia în acest domeniu. Legile adoptate au confirmat că actualul guvern nu are în vedere existenţa dialogului în realizarea reformelor.
Cele mai multe decizii cu efecte la nivelul întregii populaţii au trecut peste solicitările formulate de reprezentanţii societăţii civile (sindicate, patronate, ONG-uri), iar unele n-au avut în spate nici măcar o dezbatere publică. Manifestările de acum demonstrează că lipsa dialogului social invită din păcate la violență, iar Guvernul și Președinția se dovedesc prea puțin responsabile în gestionarea unui conflict de proporții sociale.
Condamnăm ferm orice acte de violență din timpul acestor manifestări şi considerăm că aceste acțiuni pot și trebuie să fie desfăşurate pașnic.
În numele membrilor Uniunii Sindicale Teritoriale Cartel ALFA filiala Botoşani, ne exprimăm susţinerea faţă de românii care protestează paşnic şi solicităm demisia cuplului Băsescu-Boc şi organizarea în regim de urgenţă a alegerilor parlamentare anticipate.
Cartel ALFA Botoşani
Preşedinte,
Marius - Leonardo Oroşanu
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Actrița Ada Lupu despre asumare, onestitate și premii în teatru: ”Nu ne definesc pe termen lung, ci ne validează doar temporar și contextual”
”Cred că Gala Premiilor UNITER încă rămâne un reper important în teatrul românesc”, spune actrița Ada Lupu despre rolul Galei în contextul teatrului rom&a...
Expoziția de pictură ENEAGRAMA, la galeriile Colecția de artă Botoșani! - FOTO
Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, în colaborare cu UNAGE - FAVD Iași și Muzeul Județean Botoșani, organizează în perioada 21-30 aprilie 2026, la galeriile Colec...
Concursurile de directori de școală: „Cu siguranță vor fi intervenții tot timpul”, spune ministrul Educației
„Cu siguranță vor fi intervenții tot timpul, dar dacă nu ne implicăm…”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, în emisiunea Academia Europa FM, referi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.14 secunde