Carte lansata de un elev de la Liceul de Stiinte ale Naturii

Luni a avut loc la Liceul de Ştiinţe ale Naturii G. Antipa din Botoşani lansarea volumului de poezii Scrisori netrimise. Este volumul de debut al elevului Tudor Cosmin Chelariu din clasa a XI –a A şi cuprinde latura sufletească a unui copil devenit adolescent care încearcă să-şi găsească locul într-o lume în care sensibilitatea este asociată slăbiciunii, iar delicateţea – imaturităţii.



Evenimentul a fost marcat de prezenţa inspectorului general adjunct, prof. dr. Daniel Botezatu,  a d-nului Dumitru Ivan, director al Editurii Quadrat şi editor al volumului, a d-nei prof. Irina Constantinescu, profesor de limba şi literatura română la Şc. Gen. Nr.2. De asemeni, au participat profesorii şcolii – d-nul director, prof. dr. Corneliu-Daniel Furtună, prof. Paul Ungureanu, prof. Brumă Camelia, prof. Covaşă Mona, prof. Monica Ioniceanu, prof. Teodora- Estera Ursulică, prof. Radu Margareta, prof. Irina Telişcă, prof. Petronela Colbea, prof. Florinte Catargiu, prof. Nastasiu Petronela, prof. Cătălina Macovei, prof. Găină Minodora, prof. Trufin Claudia, bibliotecar Liliana Căruceriu.

Numărul mare de elevi implicaţi – 180 – dovedeşte că activităţile culturale au un mare impact asupra tinerei generaţii, care se detaşează prin poezie de tot ceea ce este lumesc, vanitos şi zgomotos.

Evenimentul a fost coordonat de Irina Sănăuţanu, profesor de limba şi literatura română la Liceul de Ştiinţe ale Naturii G. Antipa.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Partenerul Loredanei, acuzat de omor în Dublin, în arest preventiv!

astăzi, 14:20

Un bărbat de 47 de ani a fost pus sub acuzare pentru uciderea Loredanei Morosanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, găsită moartă luni dimineață în locuința sa din Finglas, Dublin. D...

Fanfara din Vorona, Premiul I la Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești!

astăzi, 13:47

Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești, aflat la ediția a XVII-a, a avut loc luni, 26 octombrie 2026, la Ateneul Popular din Calafindești, județul Suceava, și a fost organizat de...

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...