CARNE ALTERATĂ: Inspector de la OPC şi un consilier ANSV, cercetaţi în dosarul de evaziune

Un inspector de la OPC şi un consilier de la ANSV sunt cercetaţi în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, fiind suspectaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, favorizare a făptuitorului.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a anunţat, joi, că procurorii au reţinut zece inculpaţi şi vor propune instanţei arestarea preventivă a acestora.

În dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă sunt suspectate şi persoane care deţin funcţii publice.

Potrivit DIICOT, N.V.V, inspector în cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, este suspectat de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că N.V.V. a pretins şi a primit foloase materiale (produse de carmangerie) de la inculpatul C.B, cu scopul de a interveni pe lângă un inspector din cadrul OPC Bistriţa-Năsăud, pentru a aplica sancţiunea avertismentului la o societate comerciala datorită încălcării unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne printr-un magazin de desfacere", a precizat DIICOT.

De asemenea, în cazul lui L.O.M., consilier la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, în cursul zilei de miercuri s-a dispus extinderea şi începerea urmăririi penale, fiind suspectat de favorizarea făptuitorului.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, după ce a luat la cunoștință despre faptul că urmează a se efectua un control la magazinele aparținând unei societăți comerciale, privind punerea în vânzare a produselor de carne alterate, a anunţat pe suspectul C.R.B (administratorul societăţii comerciale) asigurând acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată", au mai arătat procurorii.

În această cauză, DIICOT a instituit măsuri asiguratorii, în vederea recuperării prejudiciului.

Procurorii DIICOT de la Structura Centrală continuă, joi, audierea membrilor celor două grupări infracţionale organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că, până joi dimineaţă, procurorii au audiat peste 30 de persoane şi au emis ordonanţe de reţinere pentru zece dintre acestea.

Controale în Botoșani, după scandalul cărnii stricate! 

 Controale în Botoșani, după scandalul cărnii stricate! Începând de astăzi vor fi efectuate controale în toate supermarketurile din ţară, inclusiv la Botoșani, la toate raioanele de carne şi preparate din carne. ANPC a dispus aceste controale ca urmare a faptului că au fost găsite la vânzate zeci de tone de produse neconforme, unele dintre acestea fiind expirate din luna noiembrie 2013.

"Am primit dispoziție și, începând de astăzi, efectuam controale în toate hypermarketurile, supermarketurile și unitățile de comercializare a cărnii din Botoșani. Verificăm documentele de proveniență a mărfii, conformitatea produselor, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate", a declarat Mirel Rogalschi, comisar-şef adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani.


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Smartwatch pentru triatlon: cum îți transformi pregătirea cu datele de pe încheietură

Tuesday, 30 June 2026

Dacă te pregătești pentru primul tău triatlon sau vrei să îți îmbunătățești timpii la următoarea cursă, probabil ai descoperit deja că nu este suficient să te antrenezi mult ...

O locuință și o bucătărie de vară, cuprinse de flăcări. Pompierii intervin! (Foto, Video)

Tuesday, 30 June 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Agafton, comuna Curtești.&nb...

Rezultate remarcabile pentru elevii de la Clubul Copiilor din Dorohoi la un festival din Maramureș! (Foto)

Tuesday, 30 June 2026

În perioada 24-27 iunie 2026 a avut loc la Baia Mare, județul Maramureș, a XLII-a edițe a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Ursulețul de aur”, desfășural la Teat...