Cântăreaţa Monica Anghel s-a căsătorit cu iubitul ei, Gughi
Stiri Botosani Monday, 20 September 2010 ActualitateLuni dimineaţă, Monica Anghel a vorbit despre familia ei la matinalul "Deşteptarea" de la Europa FM, pe care-l prezintă împreună cu Bogdan Miu.
Pentru prima dată după ce l-a născut pe micuţul Aviv Alexandru, Monica Anghel a intrat în direct şi a povestit cum i s-a schimbat viaţa de când a devenit mamă.
"A fost o operaţie grea şi consider că m-am recuperat destul de repede. Vineri dimineaţă am făcut cezariana, iar sâmbătă, la ora 4.00, m-am ridicat din pat singură. Personalul din spitalul Elias se aştepta probabil să fiu o fiţoasă şi au fost plăcut surprinşi să vadă că sunt un om normal, care respectă absolut tot ce îi este recomandat după naştere", a explicat artista.
Totodată, Monica Anghel a spus că s-a căsătorit cu iubitul ei, Gughi, înainte de naşterea copilului lor.
"Da, este adevărat faptul că eu şi Gughi ne-am căsătorit, înainte de naştere. Am fost luată prin surprindere, Gughi s-a ocupat de tot, a venit într-o zi acasă cu inel de logodnă, cu verighete, cu tot. M-a convins să fac acest pas tocmai pentru că nu a trebuit decât să mă prezint", a glumit vedeta, care a precizat că a făcut acest pas înainte de venirea pe lume a lui Aviv, pentru că i s-a părut normal să urmeze această cale creştinească. "A fost un eveniment intim, am avut alături de noi familia şi câţiva prieteni apropiaţi", a mai spus cântăreaţa.
Ea a precizat că este norocoasă că se poate baza pe ajutorul mamei ei, dar şi al soţului, care îi sunt alături şi o ajută să aibă grijă de copil. "În ochii lui Gughi văd fericire, observ că indiferent cât de obosit ar fi, când se apropie de bebeluş, îi trec toate. Învăţăm împreună să avem grijă de el. Acum a început să aibă colici, dar îi punem picături în lapte şi îi mai alinăm disconfortul cu o batistă fierbinte sau o mână caldă ţinută pe burtică", a explicat mămica.
Naşul copilului va fi fratele cântăreţei, Alexandru, după cum a mai spus artista.
Aviv Alexandru este primul copil al cântăreţei în vârstă de 39 de ani. Ea are o relaţie de peste un an cu actualul ei soţ, Gughi.
Cântăreaţa a fost căsătorită şi cu medicul chirurg Andrei Carandino, de care a divorţat în 2005, după 11 ani de mariaj.
Monica Anghel prezintă, împreună cu Bogdan Miu, emisiunea "Deşteptarea" la postul de radio Europa FM. Cunoscută cântăreaţă, Monica Anghel este şi câştigătoarea din 1996 a concursului Cerbul de Aur. De asemenea, ea a reprezentat de două ori România la Eurovision - în 1996, alături de formaţia Sincron, şi în 2002, împreună cu Marcel Pavel.
SURSA: MEDIAFAX
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Incendiu violent la Bucecea, fiul proprietarului a fost salvat de vecini! – FOTO
Pompierii au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din orașul Bucecea. La fața locului s-au deplasat, &i...
Anchetă a poliției după ce o mașină a ars pe un câmp din județ!
O mașină parcată pe un câmp din localitatea Dersca a fost cuprinsă de flăcări, în această după-amiază. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii ca...
Ministrul Mihai Dimian: ”Să nu mai avem note de 5 pentru elevi care nu au cunoștințele și competențele minime necesare pentru a obține nota 5”
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, susține că, odată cu elaborarea standardelor de învățare prevăzute de noul Cadru de Referință al Curriculumului Național, este import...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde