Sfântul Cuvios Ioan şi-a dorit din tinerețe să urmeze calea pustiei. Într-o zi, el și-a părăsit părinții și a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a și călugărit.
În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane, au plecat în Bizanţ alături de un alt ucenic și anume, Iosif, făcătorul de cântări și mergeau prin cetăți îndemnând poporul să cinstească în continuare sfintele icoane.
Sfântul Grigorie a voit să înștiințeze și pe creștinii din Roma despre cele ce se întâmplă în partea de Răsărit și l-a trimis pe Iosif, dar pe drum acesta a fost prins și închis într-o temniță în insula Creta.
Între timp, Sfântul Grigorie a trecut la Domnul și a fost îngropat de Sfântul Cuvios Ioan.
La scurt timp a trecut la cele veșnice și Ioan, veghetor fiindu-i Iosif, care între timp fusese eliberase din temnița din Creta.
Iosif a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaștele celor doi sfinți, Grigorie Decapolitul și Ioan.