Cadou pentru copii de la Eltrans-FOTO

Societatea de transport în comun din Botoşani a venit cu o mega surpriză de 1 iunie pentru copii: un tramvai numai al lor, care a fost decorat şi mobilat special pentru copii.

Tramvaiul copiilor, aşa cum a fost el numit de către şefii societăţii de transport, a fost pus în funcţiune chiar de 1 iunie, iar planul celor de la Eltrans este ca acesta să funcţioneze nu numai de Ziua copiilor, ci pe tot parcursul anului.

Copiii trebuie să înveţe încă de mici că transportul electric este cel mai puţin poluant şi reprezintă de fapt viitorul, dacă vrem să avem o atmosferă curată pentru ei. Am considerat că amenajând acest tramvai îi putem învăţa de mici să iubească şi să protejeze mediul înconjurător, a declarat Vicotr Ivănescu, directorul Eltrans.





Primii copii care au făcut un tur al oraşului în noul mijloc de transport au fost micuţii de la Fundaţia Hand of Help, care au fost realmente încântaţi de plimbare.

Trei clovni au avut grijă să anime atmosfera : s-a cântat, s-a dansat, iar micuţii au primit şi dulciuri şi sucuri.

Vom încerca să transformăm această acţiune într-una de lungă durată. Grădiniţele şi şcolile primare vor putea închiria acest tramvai pentru diferite acţiuni, contra unor sume absolut modice. Este cel mai potrivit mod prin care copiii vor aprecia transportul electric, cel mai puţin poluant, a precizat Victor Ivănescu.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...