Buletine de analize şi circa 25.000 de euro, găsite la domiciliile medicilor care au fraudat CNAS

Mai multe buletine de analize, registre medicale, dar şi suma de aproximativ 25.000 de euro au fost găsite vineri, în urma percheziţiilor care au avut loc în Capitală, la domiciliile unor medici acuzaţi de procurori că au eliberat circa 14.000 de bilete de trimitere false în baza cărora două laboratoare procesau analizele emise pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi sau, deşi au fost consultaţi, nu li s-a recomandat efectuarea unor investigaţii medicale, au precizat pentru AGERPRES surse judiciare.
 
Medicii primeau pentru biletele false pe care le emiteau aproximativ 10% din contravaloarea analizelor care ar fi trebuit realizate, iar restul sumei intra în contabilitatea celor două laboratoare din Capitală, a declarat, vineri, Bogdan Staicu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, referitor la dosarul fraudei de peste 500.000 de euro.

`Este vorba de 16 medici care deţin cabinete individuale, medici de familie şi medici specialişti, precum şi alţi angajaţi ai laboratoarelor, printre care şi trei medici. Vorbim despre o cauză în care sunt învinuite 42 de persoane pentru săvârşirea după caz a infracţiunilor de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, uz de fals, luare şi dare de mită în sensul că angajaţii a două laboratoare de analize medicale, împreună cu 16 doctori, au prejudiciat Casa de Asigurări de Sănătate cu peste 500.000 de euro. Modul de operare era unul foarte simplu, medicii emiteau în mod fictiv bilete de trimitere pentru efectuarea de analize la cele două laboratoare, analizele nu erau efectuate în realitate la aceste laboratoare, însă contravaloarea era decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate`, a spus Staicu.
 
Biletele completate de către medic sau asistentul său erau înmânate unor angajaţi ai laboratoarelor şi înaintate ulterior spre decontare la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, potrivit Parchetului Capitalei.
 
Bogdan Staicu a spus că activitatea de fraudare a biletelor făcută de mai mulţi medici s-a desfăşurat în perioada 2011 - mai 2012, prejudiciul adus Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti fiind de o jumătate de milion de euro.
 
Aproximativ 70% din activitatea celor două laboratoare de analize consta în operaţiunile fictive descrise.
 
`Laboratoarele efectuau şi anumite analize reale, însă analizele reale erau defectuoase în sensul că foloseau reactivi vechi, chiar expiraţi. Au existat situaţii în care au fost pierdute probele biologice prelevate de la pacienţi, iar buletinele de analize au fost întocmite în mod fictiv deoarece nu mai erau reţinute aceste probe biologice. Au existat situaţii în care persoane care aveau afecţiuni grave, chiar boli incurabile, au primit nişte buletine de analiză fictive în condiţiile în care probele fuseseră pierdute. Se făceau analize obişnuite, de sânge, chiar ecografii, analize de rutină, pe care le fac cele mai multe persoane`, a mai spus Bogdan Staicu.

Până în prezent, au fost audiate aproximativ 800 de persoane în numele cărora au fost emise fictiv bilete de trimitere.

Parchetul şi Poliţia Capitalei au efectuat vineri 44 de percheziţii domiciliare în acest caz. Activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulţi medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului CNAS prin decontarea unor analize medicale care nu au fost efectuate în realitate, cauzându-se un prejudiciu de peste 500.000 de euro.

Cercetările în cauză sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi DGPMB - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

Saturday, 23 November 2024

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

Saturday, 23 November 2024

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

Saturday, 23 November 2024

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...