Botoșaniul, tot mai departe de România: Călătoriile cu trenul, doar pentru cei ”aleși”!

Tot mai multe trenuri private, deja introduse în număr semnificativ pe ruta Suceava – Iași și Suceava – București, vor figura în noul Mers al Trenurilor, care va intra în vigoare din data de 14 decembrie 2025.

O analiză realizată de publicația specializată Club Feroviar a ajuns la concluzia că la noul mers al trenurilor s-a adăugat o puzderie de trenuri noi, operate de companii private.

Un operator care apare în noul mers este Ferotrafic TFI, care îi aparține lui Dumitru Anchidin, fost director la CFR Marfă, Regionala Iași.

 

Acesta are prinse în noul mers trenuri cu rang de InterCity pe rutele Suceava – București, Iași – București, dar și Suceava – Mangalia, pe perioada sezonului cald.

Noile trenuri private vor circula pe timp de zi și vor avea timpi de parcurs sub 6 ore, chiar 5 ore și 20 de minute pe relația București Nord – Suceava.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții companiei private, avantajele operatorului sunt că trenurile vor avea timpii de parcurs mai strânși, nu vor sta prin gări pentru a prelua alte grupe de vagoane, ca la CFR Călători (Botoșani, Neamț etc.), și vor avea opriri doar la Pașcani, Bacău, Focșani și Buzău.

„Scopul nostru este să concurăm cu segmentul auto, sucevenilor le este tot mai greu să meargă cu mașina în București, este aglomerat, periculos și nu sunt locuri de parcare. Credem că un timp de parcurs până în 6 ore aduce în avantaj călătoria cu noi”, a declarat acum câteva luni Dumitru Anchidin, pentru Monitorul de Suceava.

Un avantaj care îi bucură în principal pe suceveni, după cum reiese din declarațiile lui Dumitru Anchidin.

Astfel, botoșănenii nu vor mai avea ocazia să urce din Gara Botoșani în vagoane care să fie apoi alipite unor trenuri cu destinația Iași sau Suceava, dar nici să aștepte în Verești un tren pentru aceste rute, întrucât trenurile private nu vor mai opri în Verești. Singura variantă va fi… gara Suceava.

Botoșaniul, tot mai departe de România!

În 2024, la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime promitea că unul dintre proiectele sale vizează conectarea Botoșaniului cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze transportul de mărfuri și mobilitatea locuitorilor din zonă.

La acea vreme, Valeriu Iftime preciza că acest proiect este fezabil, deși va fi greu de obținut finanțarea.

“Înainte de 89 proiectul a fost legarea Botoșaniului de Iași. Este una dintre cele mai importante teme la care cred că trebuie să muncim, să legăm pe CFR o cale rapidă, Botoșaniul de Iași. Legătura economică, culturală de un pol așa cum este Iașul acum este esențială pentru noi”, declara Valeriu Iftime în 2024.

Cu cât trece timpul, însă, o rută feroviară Botoșani-Iași pare din ce în mai dificil de realizat, aproape imposibil.

În urmă cu mai bine de zece ani, o analiză a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est atrăgea atenția că, în urma renunțării la unele proiecte de infrastructură feroviară precum linia Dângeni–Săveni–Darabani și linia Hârlău–Flămânzi–Botoșani, „38,4% din populația regiunii nu are acces la rețeaua de căi ferate a regiunii, la care se adaugă 7,3% din populație aflată de-a lungul liniilor închise, procentul ajungând la 45,7%”.

În lipsa unor perspective viabile, Botoșaniul pare să fie din ce în ce mai izolat de restul țării, atât economic, cât și cultural și politic.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, înainte de meciul cu Dinamo: ”Vreau să știu dacă nu sunt un figurant!”

astăzi, 15:11

Luni, 24 noiembrie, de la ora 20.30, moldovenii se vor duela cu Dinamo, echipă aflată pe locul trei, la două puncte în spatele formației lui Leo Grozavu. Patronul Valeriu Iftime are în...

Botoșani: Un șofer care a depășit pe linie continuă în fața polițiștilor a încercat să îi mituiască cu 200 de euro!

astăzi, 14:50

La data de 17.11.2025, în jurul orei 13:25, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un ...

Biletele de tren se scumpesc din nou în luna decembrie!

astăzi, 14:34

Biletele de tren se vor scumpi din nou în decembrie, la patru luni de la ultima mărire a prețurilor, care a fost aplicată în vară. Scumpirea de acum este din cauza ratei inflației și...