Botoșani: Vară cu mii de apeluri la 112, aproximativ 300 au fost false și apelanții au fost amendați!

În perioada 1 iunie – 10 septembrie, în Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani au fost primite peste 6.600 de apeluri prin Serviciul Național Unic de Urgență 112, cu 200 de apeluri mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai multe apeluri înregistrate provin din mediul rural, mai exact în jur de 4000, iar 2.500 au fost din mediul urban.

Dintre apelurile efectuate prin serviciul de urgență, 285 au fost false, iar 16 abuzive, apelanții fiind sancționați cu amendă contravențională, în valoare totală de peste 750.000 de lei.

 

În perioada analizată, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din 1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 400.000 lei.

Cele mai frecvente situații au vizat tulburarea ordinii și liniștii publice, adresarea de injurii și consumul de alcool în spațiul public.

Aceste sancțiuni au rolul de a restabili un climat de siguranță și normalitate pentru cetățeni.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...