BOTOSANI: Teste GRATUITE pentru depistarea cancerului de col uterin! Vezi cum te poti inscrie!

Directia de Sanatate Publica Botosani a demarat in aceasta perioada programul Ministerului Sanatatii de screening pentru cancerul de col uterin. Programul se va desfasura la nivel national pe o perioada de 5 ani.

Toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin vor avea posibilitatea să efectueze testarea prin metoda testului Babeş-Papanicolau.

Programul Naţional de screening este gratuit pentru pacientele asigurate, dar si neasigurate, şi se va desfăşura anual, pe o perioadă de 5 ani.

Ce trebuie sa faci?

Pentru realizarea testului pacienta se prezintă la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenţia bolii. Tot aici se va stabili şi dacă aceasta se poate încadra în program.

Medicul de familie va informa pacienta, îi va elibera un formular care asigură înscrierea în program şi o listă cu centrele de recoltare admise. Femeia se va programa la centrul de recoltare pentru recoltarea materialului celular cervico-vaginal. După fixarea pe o lamă a frotiului, acesta va fi transmis de către centrul de recoltare la spitalul care a organizat screeningul sau, după caz la laboratoarele de anatomie patologică, însoţit de formular.

Rezultatul testului va fi transmis înapoi la cabinetul medicului de familie pentru a fi prezentat pacientei. Prin implementarea unui astfel de program autorităţile sanitare urmăresc, în primul rând, depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile şi îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii are în vedere creşterea gradului de informare a populaţiei, pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi utilizarea programelor de prevenţie. Nu vor intra în program femeile care prezintă absenţa iatrogenă a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi femeile cărora li s-a stabilit deja diagnosticul de cancer de col uterin.

De asemenea, testarea se va opri şi la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani, dacă la ultimele trei examene citologice Babeş-Papanicolau au avut rezultate normale.

Medicii spun ca femeile tinere trebuie sa fac acest test din doi in doi ani, iar femeile cu varsta de peste 40 de ani ar trebui sa faca testul in fiecare an, pentru ca virusul depistat din timp poate preveni cancerul.

In perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013 au fost testate la Botosani un numar de 3.703 de femei, fiind diagnosticate pozitiv 115 dintre ele.

Din cele 115 femei depistate pozitiv, doua dintre ele se aflau in stadiul III al bolii.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tranşa de retail din IPO-ul Electro-Alfa ajunge la 12 milioane de acţiuni subscrise pentru 106 mil. Lei!

astăzi, 18:15

Investitorii de retail au subscris aproximativ 66 de milioane de lei în primele trei ore de la debutul ofertei publice iniţiale a Electro-Alfa International, iar tranşa dedicată micilor inves...

Educația botoșăneană este în doliu, o iubită și apreciată educatoare a plecat la Domnul!

astăzi, 16:47

Sistemul educațional din județul Botoșani este îndoliat. Felicia Soare, o iubită și apreciată educatoare, a plecat la Ceruri la vârsta de 69 de ani. Victoria Ciocan, o persoană a...

Elevă din Dorohoi, în finala prestigiosului Concurs International Youth Math Challenge!

astăzi, 14:44

Matematica aduce din nou bucurie în școala botoșăneană! Ana Nichiforeac, elevă a Colegiului național ”Grigore Ghica” Dorohoi, a reușit performanța de a se califica în r...