Botoşani-oraşul copilăriei mele

S-a încheiat proiectul ,,Botoşani-oraşul copilăriei mele", beneficiar al programului de fonduri nerambursabile pe 2017 al Primăriei Municipiului Botoşani. În perioada 1 august- 10 decembrie Asociaţia ,,Educatori creativi- copii inventivi" a implementat acest proiect în valoare de 8509 lei, din care 80% a fost contribuţia finanţatorului şi 20% contribuţie proprie. Acest proiect a avut ca scop promovarea specificului cultural al spaţiului botoşănean şi fructificarea potenţialului creativ al copiilor prin realizarea unui album intitulat ,,Botoşani, oraşul copilăriei mele". Au participat 150 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, coordonaţi de 20 de cadre didactice, de la 8 şcoli din oraş: Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga", Liceul cu Program Sportiv, Şcolile Gimnaziale nr. 6, 7, 10, 11, 12, 17. Momentele importante ale proiectului au fost: întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii locale cunoscători ai tezaurului cultural botoşănean, turul ghidat al oraşului, activităţi în cadrul grupului de lucru pentru realizarea portofoliului colectiv, realizarea albumului ,,Botoşani, oraşul copilăriei mele", a unor broşuri cu creaţiile personale ale copiilor, expoziţia realizată la CCD cu panourile de prezentare a oraşului . Activitatea finală , organizată pe 8 decembrie la Casa Tineretului , a cuprins un spectacol de muzică, dans  şi poezie şi festivitatea de premiere. S-au oferit premii în valoare de 2000 de lei. Produsele realizate în cadrul proiectului vor fi folosite de către instituţiile abilitate pentru promovarea imaginii oraşului, dar şi ca material didactic la diferite activităţi . 

Oraşul natal îşi are locuşorul în inima fiecăruia .Oriunde pleci în lume el este cu tine pentru că amintirile din copilărie le păstrezi în suflet pentru toată viaţa.

prof. Florentina Dănilă, preşedinta asociaţiei,coordonator proiect






(P).