Conducerea Consiliului Judeţean împreună cu cei de la Nova Apaserv vor să implementeze un sistem de distribuţie a apei la consumatori pe bază de cartelă.
Acest nou sistem presupune montarea unor noi contoare care să fie prevăzute cu cartele
şi la fel ca la cartelele de telefonie mobilă de câţi bani va pune un consumator pe cartelă de atâta va consuma apa.
În primă fază, la nivelul municipiului Botoşani va fi un proiect pilot, urmând a fi montate gratuit astfel de contoare cu cartelă în 50 de apartamente ale consumatorilor rău-platnici.
Ceilalţi consumatori vor trebui să suporte costurile cu montarea noilor contoare. dar vor avea posibilitatea să le plătescă, în rate, timp de 12 luni.
“Vom schimba toate contoarele şi nu mai trebuie să instalăm nicio conductă, să îşi spargă oamenii prin case. Contoarele noi vor avea o garanţie de 12 ani, nu mai trebuie venit o dată la doi ani, şi va fi cu cartelă, ca la telefon. Ai cartelă curge apa, nu ai cartelă, nu curge apa. Consumatorul va merge să îşi încarce cartela. Vrei să ai apă de 50 de lei într-o lună, încarci cartela de 50 de lei, dar plata se va face în avans. În afară se practică acest sistem şi aşa va fi şi la noi în următorii doi-trei ani maxim", a spus Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Firma care deţine monopol pe România pentru distribuţia noului sistem de contoare cu cartele este societatea botoşăneană Aquaterm.
“Acum negociază preţurile pentru că avem nevoie de contoare mari şi la unităţi, cum ar fi Spitalul Judeţean, şi trebuie contoare de capacitate mare. Ceea ce e important este că este distribuitorul principal pe România", a completat şeful CJ.
Nova Apaserv va monta în mai multe zone aparate de reîncărcare a acestor cartele, sistemul urmând a fi implementat din primăvara anului viitor.
Şeful CJ spune că acest nou sistem va duce la creşterea încasărilor, iar botoşănenii vor plăti exact cât consumă, niciun strop de apă în plus.
Botoşănenii vor avea apă la robinete pe bază de cartelă!
Stiri Botosani Wednesday, 20 November 2013 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!
Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...
Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...
Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.37 secunde