Botoșănenii primesc ajutoarele alimentare de la UE. Vezi când!
Stiri Botosani Saturday, 30 April 2016 ActualitateDistribuția pachetelor se face mult mai târziu decât în anii precedenți, dar fiind că a fost depusă o contestație privitor la desemnarea firmelor care să distribuie produsele
Contestația a fost soluționată, iar Ministerul Fondurilor Europene a informat Instituția Prefectului.
“Se reia distribuția alimentelor începând cu luna iunie 2016, numai că diferența față de celelalte situații în care s-au efectuat astfel de distribuții este că a intervenit un sistem nou. În primă fază se creează un grup de control la Prefectură care face verificări pe mai multe puncta acele tipuri de alimente, calitatea și abia apoi se trece la distribuirea lor", a declarat prefectul Dan Nechifor.
La nivelul judeţului Botoşani, numărul beneficiarilor acestui program se ridică la 110.000.
În ceilalţi ani pachetele cu alimente de la Uniune Europeană se distribuiau, de regulă, în luna decembrie, înaintea sărbătorilor.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!
La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...
Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!
Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...
AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde