Botosanenii, invitati la Crosul Primaverii

Pe data de 2 mai, când este Ziua Tineretului, botoşănenii sunt provocaţi la o manifestare sportivă de amploare la care sunt aşteptate să participe cel puţin 200 de persoane.

Acţiunea face parte din programul dedicat Zilelor Oraşului Verde, organizate la Botoşani cu ocazia câştigării titlului de cel mai verde oraş, obţinut de municipiul Botoşani în cadrul competiţiei Capitala Verde a României.

Crosul Primăverii, aşa cum este denumită manifestarea, este adresat tuturor botoşănenilor indiferent de vârstă şi statut social, care se pot încumeta la o întrecere al cărei start se va da de la Primaria Botosani.

Competiţia, organizată de Primăria Botoşani şi Inspectoratul Şcolar, este structurată pe două secţiuni: fete şi băieţi, astfel că vor fi acordate două premii, fiecare în valoare de 250 lei.

Premiile vor fi câştigate de primul băiat şi prima fată care vor ajunge la linia de sosire, adică la Primăria Botoşani.

Datorită faptului că manifestarea sportivă propusă pentru Ziua Tineretului este organizată în cadrul Zilelor Oraşului Verde, participanţii sunt rugaţi să poarte asupra lor cel puţin un accesoriu verde, arătând astfel că le pasă de oraşul în care trăiesc!

Cel mai verde participant la Crosul Primăverii nu va rămâne nerăsplătit!

Crosul Primaverii se va desfasura pe 2 mai, incepand cu ora 10.00.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fanfara din Vorona, Premiul I la Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești!

astăzi, 13:47

Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești, aflat la ediția a XVII-a, a avut loc luni, 26 octombrie 2026, la Ateneul Popular din Calafindești, județul Suceava, și a fost organizat de...

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...