Botosanenii, impresionati de drama romanilor afectati de nameti! FOTO

Prefectul Cristian Roman a facut o vizita, luni, la centrul de colectare a ajutoarelor deschis inca de duminica la Casa Armatei si s-a declarat multumit de modul in care au raspuns botosanenii apelului de solidaritate.

Zeci de botosaneni, dar si angajati ai institutiilor publice, au raspuns apelului lansat de prefect si au donat alimente, care vor ajunge la sinistratii din sud-estul tarii.









Printre cei care au venit luni sa aduca ajutoare pentru semenii greu incercati in aceasta perioada s-a numarat si o pensionara care pe langa malai, zahar si ulei, a adus si o patura, dar si o vesta si o cuvertura pe care a spus ca le-a lucrat chiar ea.

Tot luni au mai venit cu ajutoare si reprezentanti ai Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului, dar si cei de la Jandarmerie.

Si prefectul Cristian Roman a donat produse alimentare.

"Cred ca maine la amiaza, atunci cand expira si Codul portocaliu pentru judetele din sudul tarii, le vom incarca si vom organiza un convoi. Si colegii din tara ne-au ajutat in 2010 si ori de ori am avut nevoie, si fac inca o data apel la solidaritatea botosanenilor. Eu am facut un apel public catre toti care pot ajuta. Am fost sunat de primari, de directori, este o actiune absolut benevola. Odata ce avem cantitatile totale vom informa Ministerul de Interne si vom stabili exact unde vom merge cu aceste alimente. Ne dorim ca ele sa ajunga exact acolo unde este mai multa nevoie", a declarat prefectul Cristian Roman.










 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această dimineață: Focul a făcut scrum două mașini!

astăzi, 07:16

Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Pro...

Un om sparge o bancă și ia câțiva ostatici!

astăzi, 07:15

Un om sparge o bancă și ia câțiva ostatici. Întreabă agresiv pe primul reținut: - Spune-mi, m-ai văzut jefuind banca? Ostaticul răspunde: - Da! Fără să mai st...

Calendar Ortodox, 29 octombrie 2026: Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie şi Maria, nepoata sa

astăzi, 07:00

Sfânta Anastasia a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când pornise iarăşi mare prigoană împotriva creÅ...